Octavian Morariu: FOTE este o recunoaştere a meritelor sportului românesc

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) este o recunoaştere a meritelor sportului românesc.

203 afișări
Imaginea articolului Octavian Morariu: FOTE este o recunoaştere a meritelor sportului românesc

Octavian Morariu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Festivalul Olimpic al Tineretului European este o recunoaştere a meritelor sportului românesc. O ocazie care ne obligă în acelaşi timp să ducem la bun sfâşrşit un proiect care a început în 2007 şi la care muncesc şi acum sute de oameni, numai voluntari sunt aproape 500. La sfârşitul anului 2006, 90 la sută din cei cu care vorbem spuneau că nu se poate organiza aşa ceva în România, dar am demonstrat că se poate. Această competiţie este un test. Dacă reuşim să organizăm cum trebuie, ne putem gândi şi la alte proiecte viitoare", a spus Morariu.

Preşedintele fondator al COSR, Ion Ţiriac, a afirmat că organizarea Festivalul Olimpic al Tineretului European este un început. "Flacăra reprezintă simbolul şi dovada că sportul românesc încă trăieşte. Şi este speranţa că vom deveni din nou ceea ce am fost decenii întregi în sportul mondial. Faptul că Festivalul Olimpic al Tineretului European se organizează în România este un început. Ieşim încet, încet din anonimat. În '90-'91 au fost 2-3 planuri pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în România. O investiţie atunci pentru organizare costa aproximativ un miliard de dolari, azi probabil costă două miliarde sau mai mult. Asta este, nu poţi să pui căruţa înaintea cailor, fără infrastructură nu se poate face nimic. Am fost între primele zece ţări ale sportului mondial, iar acum ne zbatem să mai semănăm ceva şi poate în următorii 20 de ani să ne gândim şi la o organizare de Jocuri Olimpice", a precizat Ţiriac.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, consideră că organizarea Festivalul Olimpic al Tineretului European este un test pentru România: "Fiind o competiţie de anvergură Festivalul Olimpic al Tineretului European reprezintă un test pentru a vedea dacă facem faţă rigorilor CIO. Prin această competiţie revenim pe harta olimpică a lumii. Este o oportunitate pe care nu avem voie să nu o fructificăm la justa ei valoare. Organizarea nu este meritul meu, este al Comitetului de Organizare, al COSR, noi cei care ocupăm funcţii avem doar datoria de a-i ajuta".

Primarul oraşului Braşov, George Scripcaru, a declarat că toate lucrurile merg foarte bine în organizarea competiţiei. "Această este poate cea mai mare competiţie după Universiada din anii '80. Obiectivul meu este ca acest eveniment să se încadreze în cerinţele de competiţie internaţionale. Trebuie să dăm o şansă acestei ţări, să arătăm că suntem în măsură să organizăm un asemenea eveniment. Au fost şi poticneli şi perioade dificile, dar acum suntem în grafic cu toate lucrurile necesare pentru organizarea acestei competiţii", a spus Scripcaru.

Întrebat de ce a durat atât de mult construirea patinoarului din Poiana Braşov, Scripcaru a răspuns: "Important e că se face. În rest putem discuta în fel şi chip după ce se va termina această comptiţiei. Acum suntem obligaţi să facem ceea ce trebuie".

Torţa olimpică, care va arde pe toată perioada desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia Braşov - 2013, a fost aprinsă de exploratoarea Uca Marinescu în cadrul unei ceremonii care a avut loc, duminică, pe esplanda din faţa sediului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Torţa va rămâne aprinsă în faţa sediului COSR până la finalul FOTE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici