Premiul Naţional pentru Sport, acordat la egalitate handbalistei Cristina Neagu şi judoka Andreea Chiţu

Handbalista Cristina Neagu, golgheterul şi cea mai bună jucătoare la CM din Danemarca, şi judoka Andreea Chiţu, campioană europeană şi vicecampioană mondială, au fost distinse de MTS şi COSR cu Premiul Naţional pentru Sport în 2015, în valoare totală de 30.000 de lei.

278 afișări
Imaginea articolului Premiul Naţional pentru Sport, acordat la egalitate handbalistei Cristina Neagu şi judoka Andreea Chiţu

Premiul Naţional pentru Sport, acordat la egalitate handbalistei Cristina Neagu şi judoka Andreea Chiţu (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de miercuri al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), decizia a fost luată în unanimitate de membrii Comitetului Executiv al forului, care au considerat că cele două sportive merită să împartă distincţia.

"În conformitate cu prevederile legale aplicabile, Ministerul Tineretului şi Sportului, cu consultarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, poate acorda anual «Premiul naţional pentru sport», în valoare de 30.000 lei, pentru rezultate de excepţie obţinute în anul respectiv, prin ordin al ministrului Tineretului si Sportului, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I", se arată în comunicatul COSR.

Potrivit legilor în vigoare nu poate fi acordat decât un singur premiu în 2015, astfel că acesta va fi împărţit de cele două sportive, conform documentului citat.

Pe lista propunerilor pentru Premiul naţional pentru sport în 2015 au mai figurat sportivii Horia Tecău (tenis), Elizabeta Samara (tenis de masă), Simona Halep (tenis), Ana Maria Popescu (scrimă), Marian Drăgulescu (gimnastică), Andreea Munteanu (gimnastică), Tiberiu Dolniceanu (scrimă).

Potrivit comunicatului, membrii Comitetului Executiv al COSR au ţinut seama că, în 2015, judoka Andreea Chiţu a obţinut următoarele rezultate în limitele categoriei 52 kilograme: locul 2 la Campionatul Mondial, locul 1 la Jocurile Europene şi la Campionatul European, locul 1 în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Judo şi patru turnee internaţionale câştigate, iar handbalista Cristina Neagu, cu echipa naţională a României, a ocupat locul 3 la Campionatul Mondial, fiind declarată şi golgheterul competiţiei, şi a câştigat EHF Champions League 2015, cu echipa Buducnost Podgorica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici