Răzvan Lucescu a primit premiul fair-play de la Rednic

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a primit Tricoul Fair-play pe luna noiembrie 2008 din partea tehnicianului formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, cu care a fost certat mai mult timp, se arartă într-un comunicat al iniţiatorilor distincţiei.

19 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu a primit premiul fair-play de la Rednic

Răzvan Lucescu a primit premiul fair-play de la Rednic (Imagine: Mediafax Foto)

Rednic, deţinătoul trofeului în luna precedentă, a fost cel care a decis că antrenorul formaţiei braşovene merită Tricoul Fair-play Timişoreana, după ce Răzvan Lucescu a făcut primul pas spre împăcare cu tehnicianul dinamovist, în noiembrie 2008.

Răzvan Lucescu s-a declarat onorat de distincţia primită. "Sunt onorat de aceasta distincţie şi cred că este o iniţiativă lăudabilă, mai ales ţinând cont de tensiunile care au existat în ultima vreme în fotbalul nostru. Astfel de gesturi ne aduc zâmbetul pe buze şi demonstrează că este loc pentru respect şi înţelegere între oamenii de fotbal", a spus Răzvan Lucescu.

La premiul fair-play pentru luna noiembrie a fost nominalizat şi fostul antrenor al echipei Steaua, Dorinel Munteanu, pentru că a declarat despre Dan Petrescu (Unirea Urziceni), că este "antrenorul momentului".

Tricoul Fair-Play Timişoreana se acordă lunar unei personalităţi din fotbalul românesc, iar câştigătorul este desemnat prin mecanismul de tip "ştafetă"- cel care deţine premiul fair-play îl va alege pe următorul purtător al tricoului albastru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici