Reforme în boxul amator începând din 2009

Meciurile de box amator îşi vor schimba structura începând din 1 ianuarie 2009, urmând să se desfăşoare pe durata a trei reprize de câte trei minute, în loc de patru reprize a câte două minute, revenindu-se astfel la sistemul folosit în urmă cu aproape 20 de ani, a decis Comitetul Executiv al AIBA.

1 afișare
Imaginea articolului Reforme în boxul amator începând din 2009

Reforme în boxul amator începând din 2009

"Boxul spectacol va reveni în ring prin aceste modificări care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2009. Eu am propus aceste modificări când am fost membru al Comitetului de Reforme al AIBA şi le-am susţinut apoi în Comisia Tehnică şi de Regulamente. În final, Comitetul Executiv a votat pentru schimbare", a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele AIBA, Rudel Obreja.

"Este un pas foarte important, pentru că întreaga strategie a meciurilor de box se va modifica, vor fi mai multe partide care se vor încheia prin KO, acest sport va fi mult mai spectaculos", a mai arătat Obreja, care a adăugat că unele partide se vor putea desfăşura chiar pe durata a patru reprize de câte trei minute.

O altă modificare importantă votată în Comitetul Executiv este eliminarea culorilor roşu şi albastru ale celor doi combatanţi. "Sportivii vor putea evolua în ce echipament doresc, inclusiv în culorile naţionale. Pugiliştii nu vor mai fi obligaţi ca unul să poarte roşu, iar celălalt albastru. Am încercat să eliminăm maşina de punctaj, pentru ca meciurile de box să fie mai corecte, dar deocamdată nu am reuşit. În schimb, sunt bucuros că ne-a reuşit această stratagemă, de schimbare a echipamentului, astfel încât arbitrilor să le fie mai greu să avantajeze pe unul dintre combatanţi, din simplul motiv că pugiliştii vor fi mai greu de identificat în ring", a precizat Obreja.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici