Revenire-surpriză pentru Mihai Leu în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

De trei ori campion naţional al Categoriei I în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Mihai Leu îşi face debutul în acest sezon chiar la finalul săptămânii, la Trofeul Straja din Lupeni, acolo unde va concura la modelul unui prototip Radical SR8.

67 afișări
Imaginea articolului Revenire-surpriză pentru Mihai Leu în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Revenire-surpriză pentru Mihai Leu în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Un total de 66 de piloţi s-au înscris pentru etapa care este înscrisă în premieră în calendarul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi are un coeficient de 2, cel mai mare posibil în cadrul unui sezon.

Dedicat Campionatului Naţional de Super Rally, acolo unde este şi promotor, Leu a anunţat că va fi la start nu pentru a intra din nou într-o luptă pentru un posibil titlu la viteză în coastă, ci pentru a avea câţi mai mulţi kilometri cu modelul Radical.

„Aşa cum am anunţat, mă voi concentra pentru un sezon cât mai bun în super rally, dar etapa de la Straja este aproape de casă şi e un prilej foarte bun să mă obişnuiesc cu maşina de concurs. O pilotez doar de anul acesta şi am nevoie de kilometri pentru a mă împrieteni cu ea mai bine”, a spus Leu.

Fostul mare campion mondial la box profesionist se va duela de data aceasta la divizia monoposturilor şi prototipurilor cu Octavian Ciovică şi Emil Ghinea. „Lupta e între ei, dar sigur voi încerca să merg şi eu tare. Aşa cum am mai spus, e un antrenament excelent pentru mine înaintea etapei de super rally de la Deva, de pe 20 august”, a mai afirmat acesta.

Pe lângă Leu, Ciovică şi Ghinea, la etapa de la Straja vor mai concura nume precum Alexandru Piţigoi (Porsche 911), Andrei Mitraşcă (Dacia Logan STCC) şi bulgarul Pavel Shenkov (Lada 2107). De asemenea, Bogdan Cuzma şi Vali Porcişteanu se vor număre printre forelighteri, piloţi care vor deschide traseul. Etapa are loc sâmbătă şi duminică pe drumul care leagă municipiul Lupeni de staţiunea Straja.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici