România nu a mai câştigat de 34 de ani în faţa Franţei

Echipa de Cupa Davis a României nu a reuşit să câştige de 34 de ani în faţa formaţiei similare a Franţei, primul succes şi, totodată, ultimul din palmaresul celor două reprezentative, fiind obţinut la Bucureşti, în anul 1974, când jucătorii români s-au impus cu 3-2 în semifinalele competiţiei.

3 afișări
Imaginea articolului România nu a mai câştigat de 34 de ani în faţa Franţei

Andrei Pavel si Victor Hanescu

Primul meci dintre cele două formaţii s-a disputat la Paris, în perioada 14-16 mai 1927, gazdele ieşind victorioase cu scorul de 5-0. Echipa României era formată atunci din Ghica Poulieff şi Nicolae Mişu.

Ultima partidă dintre cele două echipe s-a disputat în urmă cu un an, la Clermont-Ferrand, în perioada 9-11 februarie, pierdută de echipa României cu 1-4.

România a jucat 13 de partide în Cupa Davis, din care a câştigat 68 şi a pierdut 62, iar setaverajul este 335 la 298. Echipa de Cupa Davis a României are un palmares pozitiv şi în partidele disputate pe teren propriu: 61 de meciuri, 41 câştigate, 20 pierdute, setaveraj 192-119.

Andrei Pavel are cele mai multe partide disputate în Cupa Davis dintre jucătorii convocaţi de antrenorii Florin Segărceanu şi Adrian Marcu. Pavel a disputat, în total, 60 de meciuri din care a câştigat 40 de victorii. La simplu, are 45 de meciuri, dintre care 33 câştigate.

Victor Hănescu a disputat 18 meciuri, din care a câştigat doar nouă. La dublu, Hănescu a disputat două meciuri, ambele pierdute.

Jucătorii care vor forma echipa de dublu, Florin Mergea şi Horia Tecău, sunt la a treia, respectiv a patra selecţie în echipa de Cupa Davis, unde primul a obţinut două victorii, iar Tecău trei.

Echipa României va întâlni, în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, formaţia Franţei, în primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis.

Tenismanul Victor Hănescu va juca, vineri, cu începere de la ora 13.00, în primul meci al întâlnirii, cu Richard Gasquet, iar în cel de-al doilea meci al zilei, Andrei Pavel va juca împotriva finalistului de la Australian Open, Jo-Wilfried Tsonga.

Partida de dublu va avea loc, sâmbătă, de la ora 14.00, între perechile Florin Mergea/Horia Tecău şi Arnaud Clement/Michael Llodra.

Ultimele două întâlniri vor avea loc duminică, de la ora 13.00, după următorul program: Pavel - Gasquet şi Hănescu - Tsonga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici