Romelu Lukaku ia atitudine împotriva abuzurilor online. Belgianul cere dezbatere cu şefii platformelor sociale

  • Romelu Lukaku a cerut să se facă mai mult pentru combaterea rasismului, dincolo de gestul devenit deja banal, de a îngenunchea.
  • Deşi nu a spus că va înceta să mai îngenuncheze, ca şi coechipierul său Marcos Alonso, Lukaku consideră gestul ca fiind ineficient.
92 afișări
Imaginea articolului Romelu Lukaku ia atitudine împotriva abuzurilor online. Belgianul cere dezbatere cu şefii platformelor sociale

Acum la Chelsea, Romelu Lukaku a suferit atacuri, în perioada Inter Milano

Jucătorul în vârstă de 28 de ani a adresat un îndemn şefilor companiilor platformelor de social media de a se aşeza la masa de discuţii cu jucătorii importanţi şi cu organismele de conducere ale jocului de fotbal pentru a găsi o modalitate de a pune capăt în sfârşit abuzurilor online neîncetate cu care sunt bombardaţi fotbaliştii.

Lukaku crede că rasismul şi alte forme de discriminare sunt mult prea răspândite în sport în prezent şi vrea să se implice personal, după ce a suferit abuzuri rasiale în timpul perioadei în care a jucat în Italia, la Inter.

Într-un interviu acordat CNN, el a declarat: "Trebuie să lupt. Pentru că nu lupt doar pentru mine. Lupt pentru fiul meu, pentru viitorii mei copii, pentru fratele meu, pentru toţi ceilalţi jucători şi pentru copiii lor, ştiţi, pentru toată lumea.

Căpitanii fiecărei echipe şi patru sau cinci jucători, cum ar fi marii jucători ai fiecărei echipe, ar trebui să aibă o întâlnire cu directorii executivi ai platformelor sociale şi ai guvernelor şi cu federaţia şi cu asociaţia profesională, şi ar trebui să stăm în jurul mesei şi să avem o întâlnire serioasă pe acest subiect.

Cum putem aborda direct aceste probleme, nu numai din jocul masculin, ci şi din jocul feminin.

Cred că doar noi toţi împreună putem soluţiona. Să avem o întâlnire mare, o conferinţă şi să vorbim despre lucrurile care trebuie abordate pentru a proteja jucătorii, dar şi pentru a proteja fanii şi jucătorii mai tineri care doresc să devină fotbalişti profesionişti."

Internaţionalul belgian a continuat: "Dacă vreţi să opriţi ceva, chiar puteţi să o faceţi. Noi, ca jucători, putem spune: "Da, putem boicota reţelele de socializare", dar cred că acele companii sunt cele care trebuie să vină şi să vorbească cu echipele, sau cu guvernele, sau cu jucătorii şi să găsească o modalitate de a opri acest lucru, pentru că eu chiar cred că pot."

Întrebat despre sentimentele sale cu privire la îngenuncherea dinaintea începerii meciurilor, Lukaku a adăugat: "Cred că putem adopta poziţii mai puternice, în principiu. Da, îngenunchem, dar la final, toată lumea aplaudă, iar... uneori, după meci, apare o altă insultă."

Această poziţie susţine opinia coechipierului său Alonso, care a încetat să mai îngenuncheze pentru că simte că gestul "îşi pierde un pic din forţă".

Un purtător de cuvânt al Football Association a declarat pentru CNN că i-a contactat pe cei de la Chelsea pentru a aranja o întâlnire cu Lukaku, la fel cum a făcut dealtfel şi Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti (Professional Footballers' Association).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici