Sabău: Cred că ne putem mulţumi şi cu un egal la Urziceni

Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, vineri, că formaţia sa ar putea să se mulţumească şi cu un rezultat de egalitate în partida de la Urziceni, din etapa a IV-a a Ligii I, având în vedere că evoluează pe terenul campioanei.

17 afișări
Imaginea articolului Sabău: Cred că ne putem mulţumi şi cu un egal la Urziceni

Sabău: Cred că ne putem mulţumi şi cu un egal la Urziceni (Imagine: Ciprian Sterian/ Mediafax Foto)

"În momentul de faţă, jocul cu Urziceni este cel mai important pentru noi. Jucăm la echipa care a câştigat campionatul în sezonul trecut, iar în acest sezon este o contracandidată pentru câştigarea campionatului. Trebuie să ne concentrăm pentru jocul de la Urziceni mai ales că obiectivul meu fixat este câştigarea campionatului. Acum, echipa va avea mare nevoie de jucători pe care nu i-am folosit prea mult, cum ar fi Mera sau Scutaru. Toţi jucătorii trebuie să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele, indiferent de situaţie. Cred că ne putem mulţumi şi cu un egal la Urziceni, pentru că nu e deloc uşor să câştigi acolo", a spus Sabău, într-o conferinţă de presă.

Sabău: Cunosc foarte bine echipa Urziceniului

"Cunosc foarte bine echipa Urziceniului. Anul acesta s-a schimbat foarte puţin stilul lui Dan Petrescu, care este foarte bine organizat defensiv. Practică un joc în care este căutat foarte mult singurul vârf împins, dar şi cei doi jucători de pe extreme. Este o echipă foarte bună pe contraatac. Prin venirea lui Paraschiv şi Maftei, jocul lor a crescut şi au început să aibă şi o posesie mai bună. Au şi un lot numeros şi îşi permit ca în momentul în care un jucător nu dă randament maxim acesta să nu fie folosit în meciul următor", a afirmat antrenorul echipei bănăţene.

Partida Unirea Urziceni - FC Timişoara se va disputa, sâmbătă, de la ora 19.30, în etapa a IV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici