Şapte contracte reziliate pe cale amiabilă, la Săgeata Năvodari

Conducerea clubului Săgeata Năvodari a reziliat pe cale amiabilă contractele a şapte jucători, între care şi senegalezul Ousmane N'doye.

173 afișări
Imaginea articolului Şapte contracte reziliate pe cale amiabilă, la Săgeata Năvodari

Ousmane N'Doye (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Ceilalţi şase fotbalişti sunt Krisztian Pogacsics, Ionel Ghinea, Andrei Florean, Alexandru Sorian, Vali Apostol şi Sasa Popin.

Echipa din Năvodari pleacă astăzi în Antalya, pentru un stagiu de pregătire până la 7 februarie. În această perioadă gruparea dobrogeană doreşte disputarea a cinci meciuri de verificare împotriva unor formaţii din Ucraina, Serbia şi Bulgaria, însă niciunul din jocuri nu a fost momentan confirmat.

"În Turcia urmează să punem la punct şi partea tehnico-tactică. Bineînţeles că vom lucra în continuare şi la partea fizică. M-a bucurat faptul că jucătorii încearcă să facă ce le cer. Mai avem
multe de pus la punct, dar am încredere că vor fi sută la sută conectaţi pentru a putea arăta foarte bine în campionat şi a câştiga cât mai multe puncte
", a declarat antrenorul Cătălin Anghel.

Lotul pentru cantonamentul din Antalya este următorul: Panagopoulos, Gordin, Buican - portari; Filip, Borja, Peteleu, L. Munteanu, Fl. Popa, Mera, V. Lupu, N. Lopes - fundaşi; Vieru, Bărbulescu, Cazan, S. Pană, Muzac, Al. Grigoraş, Fl. Achim, Chiacu, Vezan, Deletic, I. Iordache - mijlocaşi; Tigoianu, V. Dinu II, S. Chiţu, Guerra, M. Roman II.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici