Simona Halep s-a CALIFICAT în finala turneului de la Madrid . Românca a învins-o pe Petra Kvitova cu scorul de 6-7 (4), 6-3, 6-2

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 5 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii de 3.671.405 euro, învingând-o cu scorul de 6-7 (4), 6-3, 6-2 pe sportiva cehă Petra Kvitova, a cincea favorită şi locul 6 mondial.

6071 afişări
Imaginea articolului Simona Halep s-a CALIFICAT în finala turneului de la Madrid . Românca a învins-o pe Petra Kvitova cu scorul de 6-7 (4), 6-3, 6-2

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt foarte încântată că pot să joc aici cea mai importantă finală a carierei mele. Mă simt bine şi voi face tot ce pot ca să înving mâine (n.r. - duminică). Iubesc acest oraş şi acest turneu. Nu voi uita niciodată că aici am început să joc cu adevărat bine. Domnul Ţiriac mi-a oferit anul trecut un wild card şi asta m-a ajutat foarte mult. Faţă de anul trecut, acum am un stil de joc mai agresiv, sunt mai concentrată şi lupt până în ultima clipă. Mă simt extraordinar şi mă bucur de fiecare minut petrecut pe teren. Nu mă aşteptam să ajung în finală, însă în tenis nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Sunt foarte bucuroasă acum, pentru că este cel mai bun parcurs al meu la un astfel de turneu. Cred că mâine voi putea să nu mă las copleşită de emoţii şi voi lupta pentru fiecare punct", a spus Halep.

Halep s-a impus în două ore, 36 de minute şi 38 de secunde.

Jucătoarea română a mai întâlnit-o anterior pe Kvitova o singură dată, în finala turneului de la New Haven, în 2013, când învingătoarea a fost tot Halep, scor 6-2, 6-2.

Printre adversarele de la Madrid ale Petrei Kvitova s-a numărat şi Sorana Cîrstea, pe care sportiva din Cehia a eliminat-o în primul tur.

Simona Halep o va întâlni în finală pe câştigătoarea meciului dintre jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 3 şi locul 3 mondial, şi sportiva rusă Maria Şarapova, a opta favorită şi locul 9 WTA.

Prin accederea în finală, românca şi-a asigurat un premiu de 342.600 de euro şi 650 de puncte WTA.

Halep va juca duminică pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie de după Grand Slam. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în faţa sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

Simona Halep a câştigat până în prezent şapte turnee, dintre care şase în 2013 (Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia) şi unul în 2014 (Doha). Românca nu a mai pierdut o finală WTA din 2012. Conform WTA, ea a fost învinsă în finalele de la Fes în 2010 şi 2011 şi Bruxelles în 2012.

DESFĂŞURAREA LIVE SCORE

UPDATE 15: 14 Simona Halep îşi face serviciul şi e în finală la Madrid!

UPDATE 15:13 Simona serveşte pentru meci! Are 5-2 în setul 2

UPDATE 15:08 Simona conduce cu 4-2 în setul 2

UPDATE 14:46 Halep începe bine şi setul decisiv şi se desprinde la 2-0

UPDATE 14:30 Românca a câştigat setul 2 cu 6-3!

UPDATE 14:17 Halep îşi recuperează break-ul şi trece în avantaj în acest set: 4-3 pentru româncă

UPDATE 13:54 Kvitova începe şi al doilea set tare, cu un break

UPDATE 13:45 Petra Kvitova câştigă primul set, din păcate pentru noi. Cehoaica a câştigat tie-break-ul la 4

UPDATE 13:36 Primul set se va decide în tie-break

UPDATE 13:25 Ambele jucătoare îşi fac serviciul: 5-5

UPDATE 13:18 Petra Kvitova a făcut un break la scorul de 3-2, distanţându-se la două game-uri distanţă, dar Simona şi-a recuperat break-ul la 4-3. Scorul e acum 4-4

UPDATE 12:57 Simona Halep îşi face şi ea serviciul şi scorul este 2-2

UPDATE 12:54 Scorul este 2-1 pentru Kvitova. Până acum nu s-a înregistrat niciun break

UPDATE 12:40 Meciul a început. Primul game îi revine jucătoarei din Cehia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici