Teodor Tulpan va pleca în expediţia din Mexic alături de alţi doi colegi

Alpinistul sibian Teodor Tulpan, care va încerca să cucerească cel mai înalt vârf mexican, Vârful Orizaba, a declarat, vineri, că va pleca în această expediţie, care va dura o lună şi jumătate, împreună cu alţi doi colegi.

17 afișări
Imaginea articolului Teodor Tulpan va pleca în expediţia din Mexic alături de alţi doi colegi

Teodor Tulpan va pleca în expediţia din Mexic alături de alţi doi colegi (Imagine: Mediafax Foto)

Teodor Tulpan a spus că va pleca în această expediţie împreună cu alţi doi alpinişti - Dragoş Nedelcu şi Claudia Damoc.

Potrivit lui Teodor Tulpan, expediţia alpinistică din Mexic va dura o lună şi jumătate, timp în care vor încerca să cucerească Vârful Orizaba, cu o înălţime de 5.736 metri, un vulcan care nu mai este activ de 400 de ani.

Iniţial, într-un comunicat de presă prin care era anunţată o conferinţă pe tema acestei expediţii se preciza că Tulpan va face singur ascensiunea.

Teodor Tulpan este membru voluntar al Asociaţiei Salvatorilor Montani Sibiu, unde activează ca salvamontist. Este instructor de salvamont, alpinism şi schi, iar periodic însoţeşte grupuri de turişti, având calificare de ghid turistic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici