Prima pagină » Sport » UEFA exclude MFK Karvina din Europa League pentru implicarea în activități de trucare a meciurilor

UEFA exclude MFK Karvina din Europa League pentru implicarea în activități de trucare a meciurilor

Clubul ceh MFK Karvina a fost declarat neeligibil pentru participarea în ediția 2026-2027 a Europa League, după ce UEFA a constatat implicarea directă sau indirectă a formației în activități de trucare a meciurilor la nivel național.
UEFA exclude MFK Karvina din Europa League pentru implicarea în activități de trucare a meciurilor
sursă foto: Harry Langer/dpa
Petre Apostol
02 iul. 2026, 20:06, Sport

Decizia a fost anunțată joi de forul european, care a precizat că Organul de Apel al UEFA a stabilit că gruparea nu îndeplinește criteriile de admitere în competițiile europene din cauza încălcării regulamentelor privind integritatea competițiilor.

Excluderea Karvina a determinat redistribuirea locurilor rezervate cluburilor din Cehia în cupele europene.

Astfel, Viktoria Plzen va ocupa locul din play-off-ul Europa League care revenea inițial formației Karvina, calificată în competiție după câștigarea Cupei Cehiei.

În urma acestei modificări, Hradec Kralove va prelua locul lăsat liber de Plzen în turul al doilea preliminar al Europa League. Jablonec va evolua în turul al doilea preliminar al Conference League, în locul echipei Hradec Kralove.

În luna iunie, Comisia de Etică a Federației Cehe de Fotbal a exclus MFK Karvina din prima ligă, în urma concluziilor privind implicarea clubului în trucarea unor meciuri.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da