Vasile Avram cere suspendarea lui Adalbert Kassai pentru conflict de interese

Vasile Avram, înscris în lupta pentru şefia FRF, a solicitat conducerii federaţiei, printr-o notificare, suspendarea secretarului general Adalbert Kassai până la instalarea noului preşedinte, pentru conflict de interese, acesta fiind anunţat că face parte din echipa unui candidat, Gheorghe Popescu.

311 afișări
Imaginea articolului Vasile Avram cere suspendarea lui Adalbert Kassai pentru conflict de interese

Vasile Avram (Imagine: Răzvan Chiriţă / Mediafax Foto)

Fostul preşedinte al CCA consideră că Adalbert Kassai se află într-un evident conflict de interese în dubla lui calitate de organizator al alegerilor din 5 martie şi membru anunţat al echipei lui Gheorghe Popescu.

În notificarea adresată conducerii FRF, Vasile Avram a cerut încetarea oricărei campanii de sprijinire a candidatului Gheorghe Popescu de către actuala conducere a federaţiei.

Vasile Avram a anunţat într-o conferinţă de presă că în cazul în care conducerea FRF nu va soluţiona doleanţele sale se va adresa UEFA şi instituţiilor din România: "Mi-aş fi dorit o competiţie reală, bazată pe programe şi strategii şi nu pe cumetrii şi alianţe. Am vrut să mă asigur că nimeni nu va transforma aceste alegeri într-o mascaradă. Voi depune o sesizare la FRF, care îi va ajuta pe toţi candidaţii. În cazul în care FRF nu va lua măsurile pe care le solicit, voi continua demersurile pentru corecta organizare a alegerilor şi voi sesiza organele internaţionale şi instituţiile abilitate. Să nu uităm că Federaţia Română de Fotbal nu este stat în stat. Sunt convins că UEFA monitorizează orice acţiune de acest gen. Îi aduc aminte că anul trecut au fost alegeri în Maroc şi pentru că au fost influenţate de către politic UEFA şi FIFA au anulat acele alegeri".

Preşedintele AMF Bucureşti acuză conducerea actuală a FRF că îl susţine în campania pentru alegeri pe fostul internaţional Gherghe Popescu. Avram consideră că votul liber exprimat trebuie să fie acordat exclusiv pe baza programelor şi prestaţiei proprii a candidaţilor implicaţi în campanie.

Avram a precizat că prin susţinerea publică pe care şi-a manifestat-o faţă de Popescu, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a creat imaginea publică a "desemnării unui succesor" şi a inutilităţii procesului electoral. De asemenea, fostul preşedinte al CCA a acuzat faptul că se folosesc logistica şi personalul federaţiei pentru a face campanie fostului jucător Gheorghe Popescu, solicitând conducerii FRF să înceteze orice acţiune de sprijinire publică a acestuia.

Referitor la organizarea alegerilor din 5 martie, Avram le-a cerut conducătorilor federaţiei să comunice listele actualizate cu membrii afiliaţi ai FRF cu drept de vot în cadrul Adunării Generale, să publice buletinul de vot şi modul de organizare şi desfăşurare a procesului de votare, să permită accesul presei la şedinţa AG şi să asigure posibilitatea tuturor candidaţilor să desemneze un reprezentant în Comisia de numărare, care să participe şi să controleze modul de votare şi rezultatele scurtinului.

La alegerile pentru preşedinţia FRF, programate în 5 martie, şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. Totodată, numele altor oameni de fotbal, printre care Adrian Porumboiu şi Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijună pe Gheorghe Popescu la alegeri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici