VIDEO 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către Steaua. ”Magicianul” Majearu, pentru Mediafax: ”Am încercat marea cu degetul”!

  • Cupa Campionilor Europeni la fotbal este singurul trofeu continental adjudecat de către o echipă de club din România.
  • Steaua a reuşit miracolul în 1986, s-o elimine pe Barcelona chiar la ea acasă, în Spania.
  • Mihail Majearu, 61 de ani, a fost titular în marea finală de la Sevilla.
866 afișări
Imaginea articolului VIDEO 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal de către Steaua. ”Magicianul” Majearu, pentru Mediafax: ”Am încercat marea cu degetul”!

Majearu, dreapta, la fel tehnic ca acum 35 de ani Sursa foto: Mediafaxfoto

7 mai 1986 este socotită ca fiind ziua de aur a fotbalului românesc. În urmă cu exact 35 de ani, Steaua învingea Barcelona la penalty-uri, scor 2-0 (goluri Lăcătuş şi Balint), în finala Cupei Campionilor Europeni şi punea mâna mult-râvnitul trofeu, o premieră pentru o echipă din Estul Europei.

S-a zis şi s-a scris cam tot despre uriaşa performanţă, marcată de recordul portarului Helmut Duckadam, care a parat patru penalty-uri.
În vremuri de criză sanitară, eroii de la Sevilla se bucură rezervat şi petrec în familie. CSA Steaua a suspendat orice petrecere publică, din principa interdicţiilor ca urmare a pandemiei.

”E foarte dificil momentul actual, pentru a putea sărbători. Dar, mergem înainte... Trec anii şi tot aşteptăm să vină şi alte echipe româneşti pe urmele noastre, dar nu prea vedem asta”, afirmă, cu regret în voce, Mihail Majearu, socotit de mulţi cel mai tehnic jucător din acea formaţie stelară a Stelei.

”Ce-mi vine acum în minte din seara zilei de 7 mai? Fără să fac vreun efort de gândire, îmi vin multe în minte, căci le-am triit intens atunci: cum am ajuns să vedem terenul, atmosfera ostilă din stadion… Am zis să încercăm marea cu degetul! Ei aveau câteva nume importante în echipă. Am avut puţină teamă, dar după primul sfert de oră ne-am zis că suntem şi noi fotbalişti şi trebuie să avem mai mult curaj”, a mai declarat, pentru Mediafax, ”Miţi” Majearu.

Confruntat cu probleme financiare în trecut, Majearu vede prezentul şi viitorul în culori deschise: ”Mi-am revenit. Asta era acum 15 ani. S-a mai şi exagerat”.

Născut la Galaţi, Majearu locuieşte acum în Frumuşani, o localitate aflată la 26 de kilometri de Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici