Antibioticele, ineficiente în cazul sinuzitei

Antibioticele sunt ineficiente în cazul majorităţii infecţiilor sinusurilor, deşi sunt foarte frecvent prescrise de medici pentru aceste tulburări, potrivit unui studiu publicat marţi în Journal of the American Medical Association.

1265 afișări
Imaginea articolului Antibioticele, ineficiente în cazul sinuzitei

Antibioticele, ineficiente în cazul sinuzitei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Persoanele care suferă de sinuzită - o inflamaţie a cavităţii nazale şi a sinusurilor - nu se simt mai bine sau nu resimt mai puţin simptomele după ce iau antibiotice", a spus Jay Piccirillo, profesor de otorinolaringologie la facultatea de medicină de la Universitatea Washington din St Louis (Missouri), coordonator al studiului.

Studiul, la care au participat 166 de adulţi - o parte trataţi cu antibiotice, altă parte, cu un placebo -, arată inutilitatea antibioticelor în cazul sinuzitelor obişnuite, adesea de origine virală, spune cercetătorul.

În SUA, o reţetă medicală din cinci prescrie antibiotice în cazul sinuzitelor, potrivit autorilor studiului.

Dată fiind rezistenţa crescută la antibiotice, în urma consumului excesiv, este important să se ştie dacă aceste medicamente pot trata sinuzita, subliniază aceştia.

În mod concret, cercetătorii recomandă ca, în locul antibioticelor precum amoxicilina prescrise în aceste cazuri, să se trateze durerile cu analgezice (aspirină, ibuprofen) şi congestia cu decongestionante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici