Bebeluşii născuţi prematur pot avea dureri, deşi nu arată acest lucru

Bebeluşii născuţi prematur care sunt supuşi unor proceduri medicale pot avea dureri, deşi nu se manifestă fizic, potrivit unui studiu publicat în Public Library of Science şi preluat de BBC.

149 afișări
Imaginea articolului Bebeluşii născuţi prematur pot avea dureri, deşi nu arată acest lucru

Bebeluşii născuţi prematur pot avea dureri, deşi nu arată acest lucru (Imagine: Mediafax Foto)

Specialiştii de la University College din Londra au descoperit că modificările nivelului de oxigen din creier - o reacţie la durere - nu se potrivesc cu alte semne fizice vizibile.

Studiul sugerează că modurile tradiţionale de evaluare a durerii în cazul bebeluşilor pot oferi informaţii eronate. Astfel, este posibil ca bebeluşii să nu arate că suferă, dar, de fapt, să simtă durere.

Capacitatea bebeluşilor de a simţi durerea şi nivelul de calmante care poate fi administrat acestora constituie încă subiecte de dezbateri în rândul specialiştilor. Unii bebeluşi nu plâng atunci când li se prelevează mostre de sânge, iar medicii şi asistentele medicale se bazează pe modificări ale feţei, pe tiparul de somn sau pe schimbări ale ritmului cardiac pentru a prezice dacă bebeluşul are dureri.

La noul studiu au participat 12 bebeluşi, cărora li s-au efectuat scanări ale creierului în timp ce li se prelevau mostre de sânge din călcâi (procedură tradiţională). Specialiştii au vizat mai ales zona din creier numită cortex somato-senzorial, modificările nivelului de oxigen din această regiune fiind un produs secundar al activităţii nervoase ca reacţie la durere.

S-a întâmplat ca unii bebeluşi să nu ofere niciun alt indiciu fizic al durerii în afară de cel din creier.


Cercetătorii spun că mai sunt necesare studii pentru a confirma rezultatele lucrării lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici