Bebeluşii plâng în limba vorbită de mamele lor

Bebeluşii în vârstă de doar câteva zile plâng în mod diferit, putând să folosească tonalităţi diferite, copiii fiind capabili să distingă accentul ce caracterizează limba părinţilor lor încă din stadiul intrauterin, potrivit unui studiu publicat în revista Current Biology, informează bbc.co.uk.

222 afișări
Imaginea articolului Bebeluşii plâng în limba vorbită de mamele lor

Bebeluşii plâng în limba vorbită de mamele lor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oamenii de ştiinţă au studiat felul în care plângeau 60 de bebeluşi sănătoşi, născuţi în familii vorbitoare de limbă franceză sau germană.

Astfel, plânsetul bebeluşilor francezi are un accent "în crescendo", iar cel al bebeluşilor germani, o tonalitate descrescătoare.

Autorii studiului consideră că bebeluşii încearcă, probabil, în acest fel să creeze o legătură cu mamele lor, prin imitarea tonalităţii vocilor acestora.

Acest studiu sugerează că, în perioada intrauterină, copiii sunt influenţaţi de sunetele ambientale şi de primele voci pe care le aud.

Se ştie deja că fetuşii pot să memoreze sunete provenind din lumea exterioară, în ultimele trei luni de sarcină, fiind deosebit de sensibili la linia melodică a unor compoziţii muzicale, dar şi a vocilor umane.

Studiile precedente au demonstrat faptul că bebeluşii în vârstă de peste 12 săptămâni pot să imite vocalele pronunţate de adulţi.

"Contrar teoriilor clasice, noile date subliniază importanţa plânsetului bebeluşilor umani în dezvoltarea limbajului", a explicat Kathleen Wermke, profesor la Universitatea din Wurzburg, Germania, coordonatoarea acestui studiu.

Echipa coordonată de ea a înregistrat şi a analizat ţipetele şi scâncetele a 60 de bebeluşi, cu vârsta cuprinsă între trei şi cinci zile. Analiza acestor sunete a demonstrat diferenţe clare între liniile melodice ale plânsetelor bebeluşilor, care corespundeau cu cele din limba nativă a mamelor lor.

Oamenii de ştiinţă consideră că bebeluşii au nevoie doar de un sistem respirator-laringal bine coordonat pentru a imita anumite linii melodice, nu de un anumit control vocal, care apare mult mai târziu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici