Cancer mamar: O nouă formulă pentru un medicament-far, omologată de autorităţile sanitare europene

Grupul farmaceutic elveţian Roche a anunţat, luni, că autorităţile sanitare europene au aprobat o nouă formulă a medicamentului său far Herceptin utilizat în tratamentul cancerului mamar.

763 afișări
Imaginea articolului Cancer mamar: O nouă formulă pentru un medicament-far, omologată de autorităţile sanitare europene

Cancer mamar: O nouă formulă pentru un medicament-far, omologată de autorităţile sanitare europene (Imagine: Mediafax Foto)

Această nouă formulă este injectată pe cale subcutanată, într-un interval cuprins între două şi cinci minute, spre deosebire de intervalul de 30-90 de minute folosit în tratamentul standard pe cale intravenoasă, a precizat grupul elveţian într-un comunicat.

Omologarea de către Uniunea Europeană vizează tratamentul în stadii precoce şi avansate ale cancerului mamar HER2-pozitiv, o formă agresivă a acestei maladii.

Herceptin este unul dintre medicamentele-far ale grupului Roche. În primele şase luni ale anului, vânzările pentru acest medicament au depăşit 3,08 miliarde de franci elveţieni (2,5 miliarde euro).

Decizia Comisiei Uniunii Europene s-a bazat pe datele furnizate de un studiu, denumit HannaH, care au arătat că formula subcutanată a medicamentului Herceptin prezintă o eficacitate comparabilă cu aceea a formulei intravenoase.

Grupul farmaceutic elveţian afirmă că această nouă formulă permite pacientelor să îşi reducă timpul petrecut în spital.

Potrivit studiilor medicale, menţinerea unei vieţi normale pentru femeile diagnosticate cu cancer mamar poate contribui la ameliorarea calităţii vieţii acestora, a subliniat grupul farmaceutic Roche.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici