Când va fi pornit telescopul James Webb ca să observe cele mai vechi galaxii

Telescopul spaţial James Webb va putea observa unele dintre cele mai îndepărtate şi străvechi galaxii, după ce funcţionalitatea instrumentelor sale va fi testată.

505 afișări
Imaginea articolului Când va fi pornit telescopul James Webb ca să observe cele mai vechi galaxii

Sursa Foto-NASA

Telescopul spaţial James Webb va putea observa unele dintre cele mai îndepărtate şi străvechi galaxii. Deşi vor trece câteva luni până când va putea începe să colecteze date ştiinţifice, instrumentele ştiinţifice de la bordul telescopului au fost pornite, iar primele teste ale fiecărui instrument sunt în desfăşurare.

Camera principală a telescopului se numeşte Near Infrared Camera, sau NIRCam, şi va prelua imagini în lungimea de undă în infraroşu. De când James Webb a ajuns pe orbita sa pe 24 ianuarie 2022, toate instrumentele ştiinţifice, inclusiv NIRCam, au fost activate.

Acum, inginerii care sunt responsabili pentru fiecare dintre cele patru instrumente pot începe procesul de verificare a funcţionării corecte şi de a începe să le calibreze. Aceasta începe prin a opri încălzitoarele care au menţinut instrumentele calde şi libere de gheaţă în timpul călătoriei telescopului către orbita sa. Acum, temperatura telescopului va fi redusă cu atenţie, treptat, până când va ajunge la un punct de răcire stabil.

NIRCam este setat să atingă o temperatură de -244 de grade Fahrenheit în această săptămână. Temperatura este foarte scăzută din cauza frigului din spaţiu, iar instrumentul trebuie să fie rece pentru a nu interfera cu citirile. Detectoarele cu infraroşu sunt sensibile la căldură, deoarece obiectele fierbinţi emit radiaţii infraroşii. Având instrumentul la o temperatură scăzută înseamnă că va fi mai sensibil la semnăturile infraroşii provenite de la obiecte îndepărtate.

În timp ce oglinzile telescopului sunt aliniate, ceea ce necesită o precizie nanometrică, NIRCam va fi folosită pentru a observa steaua HD84406 pentru a testa dacă instrumentul funcţionează.

Totuşi, nu vă aşteptaţi ca aceste prime imagini să fie spectaculoase, deoarece cele 18 segmente ale oglinzii nu vor fi încă în poziţia finală, aşa că imaginile vor cuprinde doar 18 puncte neclare. În ciuda calităţii estetice a imaginilor surprinse în această etapă incipientă, aceste prime teste vor fi absolut nepreţuite pentru echipele care operează instrumentele pentru a funcţiona corect.

Se aşteaptă ca NASA să partajeze publicului o primă imagine clară de la telescop în vara anului 2022, scrie Slashgear

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici