Cinci schimbări ale stilului de viaţă pentru o inimă sănătoasă

Bolile de inimă pot fi fatale atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, însă există mai multe lucruri pe care le poţi face pentru a te feri de ele, relatează www.qualityhealth.com.

467 afișări
Imaginea articolului Cinci schimbări ale stilului de viaţă pentru o inimă sănătoasă

Cinci schimbări ale stilului de viaţă pentru o inimă sănătoasă (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Iată cinci lucruri pe care le poţi face pentru o inimă sănătoasă:

1. Nu fuma şi nici nu folosi produse din tutun

Potrivit Clinicii Mayo, fumul de tutun conţine peste 4.800 de chimicale, dintre care multe pot dăuna inimii şi vaselor de sânge, din cauză că subţiază arterele (arterosleroză). Arteroscleroza poate duce la infarct. În plus, nicotina din ţigări face inima să lucreze mai greu, creşte ritmul cardiac şi tensiunea. Vestea bună pentru fumători este că, dacă se lasă, riscul de boli de inimă scade subtanţial într-un singur an.

2. Consumă alimente sănătoase pentru inimă

Dacă urmezi o dietă cu puţine grăsimi, colesterol şi sare şi cu multe fructe, legume, cereale integrale şi produse lactate cu un conţinut scăzut de grăsime poţi să ţii departe bolile de inimă. Consumul de legume şi peşte, în special somon - bogat în acizi graşi omega 3 -, reduce, de asemenea, riscul de a face boli de inimă. În acelaşi timp, dacă limitezi consumul de alcool la două băuturi pe zi la bărbaţi şi una la femei, îţi protejezi inima.

3. Fă exerciţii regulat

Fă-ţi un obicei din a face exerciţii în fiecare zi, cel puţin între 30 şi 60 de minute, şi poţi să reduci riscul de boli de inimă fatale şi să îţi ţii greutatea sub control.

4. Menţine-te la o greutate normală

Greutatea pe care o capeţi în timp ce îmbătrâneşti este mai degrabă grăsime decât masă musculară, iar kilogramele în plus cresc tensiunea, colesterolul şi riscul de a face diabet. Chiar şi câteva sute de grame pierdute pot face o diferenţă imensă pentru inimă. Dacă îţi scazi greutatea doar cu 10 la sută, scade nivelul presiunii sângelului, al colesterolului şi este redus riscul de diabet.

5. Fă-ţi analizele regulat

Bolile de inimă pot fi prevenite. Verificarea periodică a tensiunii şi a colesterolului te anunţă din timp că trebuie să iei măsuri. Pentru a rămâne sănătos, trebuie să-ţi măsori tensiunea cel puţin o dată la doi ani. Valoarea optimă este mai mică de 120/80 milimetri coloană de mercur. Ar trebui să-ţi măsori colesterolul cel puţin o dată la cinci ani, şi mai des de atât dacă nu te încadrezi în parametrii normali, adică mai puţin de 200 miligrame/decilitru, sau dacă prezinţi alt risc de a face o boală de inimă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici