Comprimatele Omega-3, benefice pentru reducerea riscului de cancer colorectal

Comprimatele Omega-3, care conţin un tip de grăsimi "bune", ce se găsesc în natură în carnea de peşte, contribuie la scăderea numărului de polipi canceroşi identificaţi la persoanele predispuse la cancer colorectal, conform unui studiu citat de AFP.

120 afișări
Imaginea articolului Comprimatele Omega-3, benefice pentru reducerea riscului de cancer colorectal

Comprimatele Omega-3, benefice pentru reducerea riscului de cancer colorectal

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 50 de pacienţi, care au moştenit o predispoziţie genetică pentru dezvoltarea unui număr mare de polipi, susceptibili a evolua, în cazul lor, către forme de cancer, au declarat autorii acestui studiu, publicat în revista medicală britanică Gut.

Aceşti pacienţi, suferind de "polipoză adenomatoasă familială" (PAF/FAP), au suferit deja intervenţii chirurgicale de extirpare a unei părţi de intestin, în recurenţă a colonului, pentru a reduce riscul de reapariţie a cancerului. Pacienţii erau monitorizaţi în mod regulat prin examinare internă (endoscopie) pentru a preveni o evoluţie canceroasă la nivelul rectului.

O parte dintre voluntari au primit în fiecare zi două grame de Omega-3 cu catenă lungă (EPA - acid eicosapentaenoic). Ceilalţi voluntari au primit un placebo.

După şase luni, numărul polipilor a crescut cu 10% pentru pacienţii care primeau placebo şi a scăzut cu 12% pentru pacienţii care primeau comprimate Omega-3 EPA, înregistrându-se astfel o diferenţă de 22 de procente între cele două grupuri. În opinia cercetătorilor, acesta este un rezultat semnificativ.

În plus, mărimea polipilor s-a redus cu peste 12,5% în grupul voluntarilor omega-3 EPA şi a crescut cu peste 17% în grupul placebo, ajungându-se astfel la o diferenţă de aproape 30 de procente între cele două grupuri.

Aceste rezultate sunt echivalente cu cele obţinute în testele cu Celebrex, un medicament folosit pentru stoparea şi reducerea polipilor la pacienţii suferind de această maladie. Totuşi, folosirea acestui medicament antiinflamatoriu a fost asociată cu efecte cardiovasculare indezirabile pentru pacienţii cu vârste mai înaintate. În schimb, comprimatele de Omega-3 EPA au fost bine tolerate de către pacienţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici