Copiii care supravieţuiesc cancerului, mai puţin dispuşi să se căsătorească la maturitate

Persoanele care au supravieţuit unui cancer dezvoltat în copilărie prezintă mai puţine probabilităţi să se căsătorească la maturitate, cercetătorii fiind de părere că traumele suferite la o vârstă fragedă nu au doar repercusiuni de natură fizică.

21 afișări
Imaginea articolului Copiii care supravieţuiesc cancerului, mai puţin dispuşi să se căsătorească la maturitate

Copiii care supravieţuiesc cancerului, mai puţin dispuşi să se căsătorească la maturitate (Imagine: Mediafax Foto/The New York Times)

Copiii care au supravieţuit cancerului sunt expuşi unor efecte secundare pe termen lung ce apar în urma tratamentului anticancer, precum deficienţe hormonale, dificultăţi de învăţare, risc crescut de dezvoltare a unui cancer secundar sau a unei maladii cardiace.

Cercetătorii americani de la Universitatea Yale au descoperit, însă, că aceste efecte secundare influenţează şi probabilităţile acestor pacienţi de a se căsători.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 9.000 de voluntari care au învins cancerul în copilărie, cu vârstele cuprinse între 18 şi 54 de ani, şi pe 3.000 de rude de gradul I ale acestora. Comparativ cu rudele lor, pacienţii care au suferit de cancer au prezentat o probabilitate cu 21% mai mare de a nu se căsători niciodată.

Luând în calcul date statistice din Statele Unite, cercetătorii au stabilit că foştii bolnavi de cancer prezintă cu 25% mai multe probabilităţi de a nu se căsători niciodată comparativ cu ceilalţi americani de aceeaşi vârstă, rasă şi sex.

La nivelul întregului grup de voluntari, 46% dintre supravieţuitori nu s-au căsătorit niciodată, comparativ cu 32% în grupul rudelor, dar şi în cadrul populaţiei generale.

"Studiul nostru a scos în evidenţă aspectele cu care se confruntă un supravieţuitor al cancerului, care îi diminuează şansele de a se căsători: statură mică, funcţii fizice precare şi probleme cognitive", a declarat Nina S. Kadan-Lottick, autoarea studiului.

Studiul, publicat în revista Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention, a demonstrat că cei care au supravieţuit - bărbaţi şi femei - unui cancer cerebral sau al coloanei vertebrale au cele mai mici şanse de a se căsători, 64% dintre ei rămânând celibatari.

În schimb, supravieţuitorii altor tipuri de cancer prezintă aceleaşi probabilităţi ca şi rudele lor în privinţa unui viitor mariaj. Printre aceştia se numără pacienţii care au suferit în trecut de limfom, de maladia Hodgkin, de cancer osos sau de cancer renal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici