Copiii independenţi, mai activi din punct de vedere fizic

Copiii ai căror părinţi le oferă mai multă libertate la joacă şi în hoinărelile lor sunt mai activi din punct de vedere fizic şi mai puţin expuşi riscului de dezvoltare a obezităţii, potrivit unui studiu recent publicat în Marea Britanie.

119 afișări
Imaginea articolului Copiii independenţi, mai activi din punct de vedere fizic

Copiii independenţi, mai activi din punct de vedere fizic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Părinţii le oferă din ce în ce mai rar copiilor lor acest gen de independenţă, a explicat Angie S. Page, de la Universitatea din Bristol. Page a precizat, totodată, că sunt necesare studii mai amănunţite pentru a înţelege felul în care trebuie schimbat mediul psiho-social, pentru a le permite părinţilor să se simtă mai confortabil în momentul în care le acordă copiilor lor o autonomie mai mare.

Page şi colegii săi au analizat "mobilitatea independentă" - indicatorul care măsoară distanţa permisă unui copil să se deplaseze fără a fi supravegheat de un adult. Un exemplu elocvent este permisiunea acordată unui copil de a merge la şcoală sau în casa unui prieten fără să fie însoţit de un adult.

Părinţii sunt tot mai şovăitori în a le permite copiilor lor să hoinărească, din cauza pericolelor reprezentate de trafic sau a temerilor legate de eventuale abuzuri sau, poate, pentru că doresc pur şi simplu să interacţioneze şi să petreacă mai mult timp cu copiii lor.

Cercetările au demonstrat că acei copii cu o mobilitate independentă mai mare interacţionează mai mult cu ceilalţi copii şi cu mediul înconjurător, în timp ce un nivel scăzut al mobilităţii independente ar putea "să influenţeze negativ dezvoltarea emoţională, socială şi cognitivă a copiilor", putând să conducă, totodată, la un stil de viaţă sedentar, care poate provoca apariţia obezităţii. Copiii din prezent petrec tot mai puţin timp singuri în afara casei şi tot mai mulţi dintre ei circulă cu autoturismul atunci când ies afară din locuinţă.

Pentru a investiga relaţia dintre mobilitatea independentă şi activitatea fizică, cercetătorii au analizat 1.307 fetiţe şi băieţi, cu vârstele cuprinse între 10 şi 11 ani, în drumul lor de acasă spre cele 23 de şcoli unde studiau, într-un oraş mare. Copiii au purtat un dispozitiv denumit accelerometru, care a măsurat activitatea lor fizică în timpul unei săptămâni. Cercetătorii au urmărit atât mobilitatea independentă locală, cât şi pe cea de distanţă şi i-au întrebat pe copii de câte ori li se permite să meargă în diverse locuri pe cont propriu sau însoţiţi de prieteni.

În total, cercetătorii au descoperit că băieţii au o mobilitate independentă mai mare decât cea a fetiţelor. Cu cât această mobilitate independentă era mai mare, cu atât activitatea fizică a copilului era mai mare.

Acest studiu a fost publicat în International Journal of Behavioral Nutrition and Physical Activity.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici