Cum ar putea arăta o aşezare umană pe Marte - FOTO

Planurile unei posibile baze pe Marte, care să găzduiască fiinţe umane, au fost dezvăluite de arhitecţi. Studiul de fezabilitate vizează crearea unei aşezări construite de roboţi cu ajutorul materialelor ce se găsesc acolo. Astfel, baza ar putea fi gata să primească primii oameni.

1712 afișări
Imaginea articolului Cum ar putea arăta o aşezare umană pe Marte - FOTO

Cum ar putea arăta o aşezare umană pe Marte - FOTO (Imagine: Hepta)

De asemenea, o companie olandeză vrea să trimită oameni pe planeta roşie în 2023, în cadrul unei variante de colonizare intitulată Mars One. Şi aici regăsim ideea construirii unor dispozitive robotizate, alimentate cu energie solară, capabile să realizeze o bază locuibilă.

Dar o altă variantă, care nu are legătură cu Mars One, se apropie mai mult de planurile de viitor ale NASA, care doreşte trimiterea de echipaje umane către Marte.

Compania germană ZA Architects a dat publicităţii un proiect, schiţat de Dmitry Zhuikov şi Arina Agieieva, care încearcă să găsească o metodă de a construi aşezări permanente pe Marte cu ajutorul roboţilor şi a materialelor locale, reducând, astfel, riscurile şi costurile.

"Deocamdată există căteva constrângeri majore, în primul rând gradul de siguranţă, costurile mari şi limitările de volum ale unor transporturi. Mai departe, lucrările de construcţie pe Marte ar avea loc în condiţii foarte grele: temperaturile pe suprafaţa planetei pot scădea până la -150 de grade celsius. Ideea este să construim cavităţi subterane etanşate cu rocă bazaltică, care în mod natural alcătuieşte forme hexagonale. Odată cavităţile realizate, oamenii ar zbura către Marte şi ar începe construcţia utilităţilor tehnice", explică Dmitry.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici