Experţii NASA au finalizat construcţia rezervorului celei mai puternice rachete din lume - GALERIE FOTO

La sfârşitul săptămânii trecute, specialiştii NASA au anunţat că asamblarea rezervorului celei mai puternice rachete construite până acum a fost finalizată, informează Descoperă.

4443 afișări
Imaginea articolului Experţii NASA au finalizat construcţia rezervorului celei mai puternice rachete din lume - GALERIE FOTO

Experţii NASA au finalizat construcţia rezervorului celei mai puternice rachete din lume (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Dispozitivul, denumit "Space Launch System" ("SLS"), a fost proiectat cu scopul de a propulsa naveta spaţială Orion pe parcursul unor misiuni cosmice extrem de complexe.

Unul dintre cele două rezervoare din care este compus SLS va fi umplut cu oxigen lichid, va avea o înălţime de circa 60 de metri şi un diametru de aproximativ 9 metri. Acesta va fi cuplat cu un alt rezervor, încărcat cu hidrogen lichid. Cele două bazine urmează să fie folosite pentru a alimenta motoarele de tip Rs-25, care propulsează racheta, potrivit Descoperă.

În urmă cu câteva zile, în cadrul Michoud Assembly Facility din New Orleans, SUA, a fost definitivată asamblarea rezervorului în care urmează să fie introdus oxigen lichid. În aceeaşi locaţie, în urmă cu mai bine de o lună, au fost finalizate lucrările de construire a rezervorului destinat alimentării cu hidrogen lichid.

Agenţia Spaţială Americană plănuieşte să lanseze nava spaţială Orion pe parcursul anului 2018. Până atunci, specialiştii americani muncesc la îmbunătăţirea infrastructurii Centrului Spaţial Kennedy (Florida), de unde va fi lansat vehiculul propulsat cu ajutorul dispozitivului SLS, conform Descoperă.

"Echipa noastră se străduieşte din greu să transforme această locaţie şi, până la ora actuală, a făcut progrese remarcabile. Ne pregătim să realizăm prima călătorie spre Marte, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, construcţia navetei Orion va trebui finalizată până în anul 2018", a declarat managerul programului de dezvoltare a Centrului Spaţial Kennedy, Mike Bolger.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici