„Fantomele” din creier care păstrează amintirile uitate. Ce au descoperit cercetătorii

Așadar, ceea ce este uitat s-ar putea să nu fie pierdut – cel puțin în cazul musculițelor de oțet.

Chiar și după ce o amintire nu mai poate fi accesată, aceasta poate persista într-o stare ascunsă în creierul musculițelor de oțet, gata să fie reactivată de indiciul potrivit, au descoperit cercetătorii.

Există însă o problemă: procesul de recuperare a unei amintiri uitate poate duce și la apariția unor amintiri false, potrivit unei echipe de cercetătorii în neuroștiințe.

„Am descoperit la Drosophila că amintirile uitate pot persista sub forma unor urme de memorie silențioase în circuite care nu au capacitatea de a ghida comportamentul”, scriu cercetătorii într-un studiu publicat în Nature Neuroscience, arată ScienceAlert.

Experiențele recente, un factor determinant

„Concluzionăm că trecerea între stările de memorie silențioasă și activă previne pierderea informațiilor și creează un sistem de memorie condiționat, care permite creierului să stabilească în mod flexibil ce amintiri să recupereze, în funcție de experiențele recente”.

Amintirile sunt, în mod notoriu, alunecoase. Putem să ne amintim cu o claritate uimitoare momente de acum câteva decenii, iar alteori ne putem trezi privind printr-o cameră și încercând să ne dăm seama de ce am intrat acolo cu doar câteva secunde înainte.

Cercetătorii în neuroștiințe au ajuns să înțeleagă că, deși unele amintiri pot fi șterse definitiv, altele pot rămâne într-o stare inaccesibilă și pot fi recuperate cu ajutorul unor indicii.

Însă aceste indicii pot deforma amintirea, în special în cazul întrebărilor sugestive. Iar despre procesele cerebrale care stau la baza reconstrucției amintirilor uitate se cunosc încă foarte puține lucruri, inclusiv despre măsura în care rezultatul este o amintire reală sau una falsă.

Pentru a investiga acest fenomen, cercetătorii s-au orientat către unul dintre organismele-model preferate în neuroștiință – musculița de oțet.

Musculițele pot fi antrenate să asocieze un anumit miros cu un șoc electric ușor, ceea ce le determină să evite acel miros. Echipa a constatat că această aversiune învățată a dispărut în aproximativ 24 de ore, sugerând că amintirea fusese uitată.

S-a întâmplat ceva neașteptat

Când cercetătorii au pus musculițele din nou în camera în care avusese loc antrenamentul pentru evitarea mirosului, amintirea a revenit, iar insectele au început din nou să evite mirosul respectiv.

Dar mirosul, singur, nu era suficient. Indiciul trebuia să recreeze elemente importante ale experienței inițiale – inclusiv textura și iluminarea camerei – înainte ca amintirea uitată să reapară.

Rezultatele sugerează că indicii contextuali, precum textura și lumina, sunt importante pentru recuperarea amintirilor, ceea ce indică faptul că memoria nu este pur și simplu „reluată”, ci reconstruită.

Pentru a afla ce se întâmpla efectiv în creier în acest proces, cercetătorii au înregistrat activitatea din centrii memoriei ai creierului musculițelor.

Ei au descoperit că, pe măsură ce insectele păreau să uite, urma de memorie care determina comportamentul de evitare se estompa treptat. În același timp, o altă urmă, ascunsă, devenea vizibilă într-un alt grup de neuroni, care în mod normal nu influențează comportamentul.

Cercetătorii au numit-o „urmă de memorie silențioasă”

Când toate indiciile de reamintire se aliniau, activitatea se muta din nou către neuronii implicați în comportamentul de evitare, permițând astfel amintirii să influențeze din nou comportamentul musculițelor.

Oamenii de știință suspectează, de asemenea, că activitatea cerebrală responsabilă pentru îngreunarea accesului la anumite amintiri ar putea contribui simultan la crearea acestei versiuni de rezervă, deși ipoteza trebuie încă testată.