Fundul oceanelor s-a format după destrămarea supercontinentului Pangeea

O echipă internaţională a descoperit, pentru prima oară, o legătură între topografia oceanelor Indian şi Atlantic şi fragmentarea survenită în jurasic (200 - 137 de milioane de ani î.C.) a fostului supercontinent Pangeea, care conţinea Africa şi o mare parte din America şi Europa.

Timp de 100 de milioane de ani, în urma acestei fragmentări, noile bazine oceane s-au aflat într-un proces de formare continuă, iar rocile, parţial topite, s-au ridicat de-a lungul faliilor dorsale.

Formaţiunile tectonice s-au răcit ulteior, apoi "fundul oceanic a devenit mai casant", iar "falii largi, dealuri abisale şi lanţuri muntoase submarine s-au format ulterior", au explicat Walter Roest, de la Şcoala de Geoştiinţe din cadrul Universităţii din Sydney şi specialiştii din departamentul Geoştiinţe Marine din cadrul Centrului Ifremer din Brest (Franţa).

Zonele denivelate ale fundului oceanic sunt "esenţiale, căci ele influenţează circulaţia apelor oceanice adânci, care au consecinţe majore asupra climatului global", a subliniat Dietmar Muller, unul din principalii autori ai studiului.

Când întâlnesc formaţiunile muntoase submarine, apele de adâncime sunt obligate să urce şi să amestece cu apele de suprafaţă, perturbând puternic circulaţia oceanică şi, implicit, schimbul de căldură dintre ocean şi atmosferă.

Cunoşterea procesului de formare a fundului oceanelor în cursul ultimilor 200 de milioane de ani "va permite studierea paleo-circulaţiei, ce are legătură cu variaţiile istorice ale climei", a explicat Walter Roest.

Specialiştii consideră că această teorie reprezintă un pas important pentru înţelegerea morfologiei generale a bazinelor oceanice, care reprezintă un factor fundamental al topografiei Terrei, deoarece oceanele acoperă peste 70% din suprafaţa Pământului.