India lansează un program care concurează cu Google Earth

Agenţia Indiană pentru Cercetări Spaţiale (ISRO), cu sediul în Bangalore, va inaugura, până la sfârşitul lunii noiembrie, un program care va concura cu Google Earth, popularul serviciu de fotografiere prin satelit, informează timesonline.co.uk.

47 afișări
Imaginea articolului India lansează un program care concurează cu Google Earth

India lansează un program care concurează cu Google Earth

Acest proiect a fost denumit Bhuvan (traducerea în sanscrită a cuvântului "Pământ") şi le va permite utilizatorilor să vizioneze prin zoom diferite zone, cu o marjă de până la 10 metri, comparativ cu marja limită de 200 de metri de care beneficiază Google Earth.

India încearcă să obţină profituri cât mai repede de pe urma programului de cercetare spaţială, început în urmă cu 45 de ani, deoarece acesta a fost îndelung criticat, pentru că secătuieşte bugetul naţional, într-o ţară în care 700 de milioane de persoane trăiesc cu doi dolari pe zi sau chiar mai puţin.

Acest program vine ca o continuare firească după ce primul modul lunar indian, Chandrayan-1, a ajuns cu bine pe suprafaţa Lunii, la sfârşitul săptămânii trecute.

"Bhuvan" va folosi o reţea de sateliţi pentru a produce imagini de înaltă rezoluţie, ce vor putea fi făcute pentru început doar pe teritoriul Indiei, dar care apoi vor cuprinde şi celelalte zone ale planetei. Imaginile vor fi accesibile în mod gratuit publicului şi vor constitui o concurenţă foarte puternică pentru cele realizate de Google Earth.

Dacă testele iniţiale vor reuşi, programul "Bhuvan" va fi complet operaţional începând cu primăvara anului 2009. Specialiştii intenţionează să înglobeze în acest proiect şi sisteme de poziţionare globală (GPS).

Datele furnizate de acest proiect, sponsorizat în întregime de statul indian, vor ajuta Indian Civil Service în realizarea planificării urbane, a controlului traficului şi a monitorizării cursurilor de apă şi a recoltelor.

"Bhuvan" ar putea să fie, totodată, şi un mare succes comercial. Experţii consideră că Google Earth a fost construit ca o platformă publicitară, care poate să valoreze multe miliarde de dolari, iar "Bhuvan" se va putea adresa şi el marilor companii care plătesc pentru serviciile oferite pe internet. Creatorii lui plănuiesc să perceapă o taxă pentru serviciile care oferă informaţii detaliate.

ISRO intenţionează să îşi actualizeze baza de imagini în fiecare an - un detaliu care îi va oferi un avantaj major faţă de rivalul Google Earth şi care o va ajuta să ţină pasul cu ritmul de dezvoltare frenetic al oraşelor indiene. Specialiştii atrag atenţia asupra unor "informaţii învechite" afişate de Google Earth, vechi de peste patru ani şi care au fost descărcate de circa 400 de milioane de ori.

Numai în Marea Britanie, anul trecut, aproximativ 2,5 milioane de persoane au folosit Google Earth, fapt care îl plasează pe locul al şaptelea în clasamentul celor mai populare aplicaţii. În acelaşi clasament, iTunes s-a clasat pe locul al patrulea, cu 5,7 milioane de utilizatori, iar primul loc a revenit programului Windows Live Messenger, cu 14,8 milioane de utilizatori.

În 2005, Franţa a încercat să concureze gigantul Google, prin înfiinţarea unui motor european de căutare, ca o "măsură de apărare împotriva dominaţiei anglo-americane de pe net". Proiectul, parte a unui ambiţios plan european în valoare de două miliarde de euro, a eşuat la vremea respectivă, dar, un an mai târziu, Franţa a lansat singură motorul de căutare Géoportail, propriul ei răspuns în faţa dominaţiei impuse de Google Earth.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici