Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de măsline poate să nu fie dăunătoare

Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de măsline poate să nu fie dăunătoare pentru inimă, ceea ce nu este însă valabil şi pentru alimentele prăjite în untură sau alte grăsimi.

2383 afișări
Imaginea articolului Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de măsline poate să nu fie dăunătoare

Mâncarea prăjită în ulei de floarea soarelui sau de măsline poate să nu fie dăunătoare (Imagine: Shutterstock)

Cercetătorii de la Universitatea Autonomă din Madrid au monitorizat dietele a 40.757 de adulţi, timp de 11 ani, perioadă în care au avut loc 606 incidente cardiace şi 1.134 de decese. Participanţii au fost întrebaţi ce mănâncă pe parcursul unei săptămâni obişnuite şi cum este preparată mâncarea, potrivit unui studiu spaniol citat de bbc.co.uk.

La final, cercetătorii nu au putut asocia incidentele cauzate de afecţiuni cardiace cu mâncarea prăjită din dietă. Aceasta se explică prin tipul de ulei în care este pregătită mâncarea, consideră specialiştii.

"Una peste alta, mitul conform căruia mâncarea prăjită este în general dăunătoare pentru inimă nu este susţinut prin dovezi", a spus profesorul Michael Leitzmann de la Universitatea Regensburg din Germania.

"Însă acest lucru nu înseamnă că mesele dese cu peşte prăjit şi cartofi prăjiţi nu vor avea consecinţe asupra sănătăţii", continuă el.

"Înainte să punem mâna pe tigaie, este important să ţinem seama de faptul că acest studiu a fost făcut pe baza dietei mediteraneene şi nu a celei britanice, cu peşte şi cartofi prăjiţi. Dieta noastră din Marea Britanie este diferită de cea din Spania, deci nu putem spune că acest studiu va avea acelaşi rezultat la noi", a spus Victoria Taylor, nutriţionistă specializată în sănătatea inimii la British Heart Foundation.

Dieta mediteraneană este de multă vreme apreciată pentru beneficiile pe care le-ar aduce sănătăţii, fiind săracă în grăsimi, bogată în fibre, fructe şi legume proaspete şi peşte. Numeroase studii au arătat că o astfel de dietă echilibrată poate reduce riscul de cancer sau boli de inimă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici