O sondă lansată de NASA s-a plasat cu succes pe orbita lunară

O sondă lunară, lansată de NASA pe 6 septembrie, a reuşit să se plaseze pe orbita satelitului natural al Terrei, în pofida faptului că buna funcţionare a operaţiunilor şi a misiunilor iniţiate de Agenţia spaţială americană este serios afectată de criza federală bugetară din această ţară.

265 afișări
Imaginea articolului O sondă lansată de NASA s-a plasat cu succes pe orbita lunară

O sondă lansată de NASA s-a plasat cu succes pe orbita lunară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit Reuters, sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE) a fost lansată pe 6 septembrie, cu ajutorul unei rachete de mici dimensiuni, fiind plasată de aceasta pe o orbită eliptică înaltă în jurul Terrei.

După ce a efectuat trei rotaţii în jurul Terrei, LADEE s-a aflat, duminică, în poziţia ideală pentru a-şi porni motorul cu propulsie inversată, cu ajutorul căruia a reuşit să ajungă într-o zonă de unde a putut fi atrasă de gravitaţia Lunii şi s-a plasat apoi pe orbita lunară.

Sincronizarea operaţiunilor nu a fost deloc ideală. Criza bugetară care a blocat parţial funcţionarea Guvernului american a făcut ca aproximativ 97% din totalul personalului de circa 18.000 de angajaţi pe care îi are NASA să nu lucreze în aceste zile.

Însă printre cei 3% care au putut totuşi să lucreze s-au aflat şi controlorii misiunii LADEE, care au monitorizat acea manevră dificilă de plasare a sondei pe orbita lunară, a precizat coordonatorul acestei misiuni, Greg Delory, cercetător la Ames Research Center din Moffett Field din California.

Pe parcursul următoarelor două săptămâni, LADEE îşi va regla orbita pentru a se poziţiona la o distanţă de 155 de mile (249,4 kilometri) de suprafaţa lunară, considerată o distanţă ideală pentru a studia gazele care înconjoară satelitul natural al Terrei şi particulele de praf cu sarcină electrică de pe suprafaţa lunară.

Criza bugetară guvernamentală din Statele Unite nu ar trebui să împiedice o verificare a sistemului de comunicare prin laser cu care este înzestrată sonda LADEE, prevăzută pentru sfârşitul acestei luni, a precizat Greg Delory.

Săptămâna trecută, NASA a readus la muncă echipele care pregătesc o nouă sondă marţiană, a cărei lansare este programată pentru 18 noiembrie.

Între timp, echipele de la NASA care încă mai lucrează supraveghează în aceste zile sateliţii de comunicaţii şi sondele spaţiale ştiinţifice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici