Ştiinţă-Sănătate

Originea misterioasă a furtunilor uriaşe de pe Saturn, explicată de cercetătorii americani

Originea misterioasă a furtunilor uriaşe de pe Saturn, un fenomen care a generat numeroase controverse în comunitatea ştiinţifică internaţională, a fost explicată recent de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie California din oraşul american Pasadena, informează site-ul 20minutes.fr.

STUDIU: Cometei Ciuriumov – Gherasimenko îi lipseşte un câmp magnetic propriu. Savanţii au reconstituit călătoria lui Philae pe suprafaţa corpului cosmic

Cometa 67P / Ciuriumov - Gherasimenko, care este studiată de sonda europeană Rosetta, nu are un câmp magnetic propriu, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de cercetători pe baza datelor furnizate de vehiculul spaţial şi robotul Philae.

Peste 1.000 de medicamente vor fi mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută

Peste 1.000 de medicamente din noul catalog naţional, care ar putea intra în vigoare în iunie, vor fi mai ieftine, unele şi cu până la 20 la sută, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dipozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu.

IMAGINI ÎN PREMIERĂ din interiorul unui reactor nuclear topit de la Fukushima – VIDEO

Compania TEPCO, care administrează centrala nucleară de la Fukushima, în Japonia, grav afectată de cutremurul şi tsunami-ul din 2011, a dat publicităţii o înregistrare video din interiorul unuia dintre reactoarele nucleare, imaginile fiind obţinute cu ajutorul unui robot trimis să măsoare nivelul de radiaţii şi şi să evalueze gradul de distrugere.

Agenţia Europeană a Medicamentului AVERTIZEAZĂ: Ibuprofenul administrat în doze mari creşte riscul cardiovascular

Ibuprofenul, unul dintre medicamentele cele mai utilizate împotriva durerilor şi a inflamaţiilor, creşte riscul de infarct şi de accident vascular cerebral (AVC), însă doar atunci când este administrat în doze foarte puternice, afirmă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), potrivit lesechos.fr.

IMAGINI filmate cu o camera GoPro montată pe costumul unui astronaut, în timpul unei ieşiri în spaţiul cosmic – VIDEO

NASA a dat publicităţii două înregistrări video realizate cu ajutorul unei camere GoPro montate pe costumul unui dintre astronauţii săi de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în timpul efectuării unor lucrări în afara ISS. Cele două videoclipuri au fost realizate pe 25 februarie şi pe 1 martie 2015.

Un asteroid a fost denumit după tânăra pakistaneză Malala

Un asteroid a fost denumit după adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care anul trecut a primit premiul Nobel pentru pace, pentru lupta sa împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul acestora la educaţie, şi care a devenit un simbol după ce a fost împuşcată în cap de talibani.

Nutriţionist: La masa de Paşte să mâncăm friptura cu legume, cel mult două ouă şi o felie de cozonac

La masa de Paşte trebuie să se mănânce cantităţi mici din fiecare aliment, cel mult două ouă, friptura de miel cu legume verzi, nu cu paste făinoase sau cartofi, care îngreunează digestia, iar la desert, doar o felie de pască sau cozonac, spune medicul Olivia Georgescu, de la Spitalul Elias.

STUDIU: Un centru cerebral asociat cu sarcasmul, identificat de cercetătorii americani

Un centru cerebral asociat cu sarcasmul a fost identificat de cercetătorii americani în neurologie, potrivit unui studiu realizat de John Hopkins Medical School din oraşul Baltimore, informează dailymail.co.uk.

STUDIU: Persoanele care sunt subponderale la vârsta mijlocie prezintă un risc sporit de demenţă

Persoanele care sunt subponderale la vârsta mijlocie prezintă un risc de demenţă cu 30% mai mare în comparaţie cu persoanele care au o greutate corporală considerată normală, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie.

Zece alimente care stimulează fertilitatea

Rodiile, nucile şi sucul de sfeclă roşie se numără printre alimentele care stimulează fertilitatea, specialiştii din întreaga lume subliniind faptul că o dietă echilibrată poate influenţa în mod pozitiv sănătatea sistemului reproductiv, potrivit dailymail.co.uk.

Specialist NASA: „Suntem foarte aproape de a descoperi forme de viaţă extraterestră” – VIDEO

Oamenii de ştiinţă încearcă de mult timp să găsească forme de viaţă extraterestră, "ascultând" semnalele radio ce vin din spaţiu, cercetând cosmosul cu ajutorul telescoapelor sau trimiţând roboţi în spaţiu, până în prezent fără succes. Însă, potrivit unui specialist NASA omenirea este foarte aproape de a rezolva acest mister.

Un elev premiat de NASA nu are bani să meargă în Canada pentru a-şi prezenta proiectul

Un elev al Colegiului Naţional de Informatică "Tudor Vianu", care a câştigat locul al treilea la concursul internaţional "NASA Ames Space Settlement Design Contest 2015", nu poate participa la o conferinţă internaţională în Canada, unde a fost invitat să-şi prezinte proiectul, din lipsa banilor.

O sondă spaţială americană va ajunge pentru prima dată lângă atmosfera înaltă a Soarelui, în 2018

NASA a dezvăluit, miercuri, o serie de detalii despre o nouă misiune spaţială foarte ambiţioasă, ce vizează expedierea unei sonde care va ajunge lângă atmosfera înaltă a Soarelui, în 2018, marcând astfel o premieră în istoria explorării spaţiale, informează dailymail.co.uk.

STUDIU: ADN-ul persoanelor scunde, asociat cu un risc sporit de boli cardiace

ADN-ul persoanelor scunde a fost asociat cu un risc sporit de afecţiuni cardiace, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Leicester din Marea Britanie, informează bbc.com.

Româncele, pe ultimul loc în regiune la îngrijirea pielii. Doar 10% consideră important acest aspect

Doar 10% dintre românce consideră că este foarte important să aibă grijă de pielea lor, având ca principale preocupări treburile casnice şi nevoile copilului şi soţului, drept pentru care sunt printre codaşele unui top realizat de GfK în şapte state din regiune în ceea ce priveşte îngrijirea pielii.

STUDIU: O nouă terapie anti-HIV, realizată cu anticorpi naturali, oferă rezultate promiţătoare

Primul test clinic realizat pe pacienţi umani care a vizat o nouă terapie anti-HIV a oferit rezultate promiţătoare şi ar putea să devină în curând un instrument de luptă foarte util împotriva acestui virus periculos, informează bbc.com.

Gheţari acoperiţi cu praf, descoperiţi pe Marte

Marte are câteva mii de gheţari îngropaţi sub scoarţa sa acoperită de praf, care au împreună o cantitate de apă suficient de mare pentru a acoperi întreaga suprafaţă a acestei planete cu un strat de gheaţă ce ar avea grosimea de 1,1 metri.

Blidaru (Institutul Oncologic Bucureşti): Am făcut operaţii precum cele ale Angelinei Jolie, în mai puţin de trei ore şi jumătate

Echipa de chirurgi de la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB), condusă de Alexandru Blidaru, a realizat 80 de operaţii de reconstrucţie mamară, inclusiv intervenţii de tipul celor la care a fost supusă Angelina Jolie, pe acestea din urmă în mai puţin de trei ore şi jumătate.

STUDIU: Brontozaurul a existat în realitate şi şi-a recâştigat denumirea ştiinţifică oficială

Brontozaurul a existat în realitate şi şi-a recâştigat denumirea ştiinţifică oficială, care i-a fost retrasă în urmă cu mai bine de un secol, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii europeni.

STUDIU: Europeanul de tip caucazian a apărut în urmă cu mai puţin de 8.000 de ani

Europeanul de tip caucazian - cu pielea "albă" - a apărut în urmă cu mai puţin de 8.000 de ani, potrivit unui studiu prezentat recent la o conferinţă anuală organizată de antropologii americani, pe 26 martie, informează slate.fr.

Compania spaţială a fondatorului site-ului Amazon va efectua zboruri-test suborbitale în acest an

Blue Origin, o companie spaţială deţinută de Jeff Bezos, fondatorul site-ului Amazon, a dezvoltat un motor de rachetă pe care îl va testa în cadrul unor zboruri suborbitale în acest an, au anunţat marţi reprezentanţii firmei americane, citaţi de Reuters.

Piloţii sunt supuşi examenului psihologic doar la solicitarea medicului, în timp ce la şoferi acesta este obligatoriu

Piloţii sunt supuşi unui examen psihologic doar la solicitarea medicului şi doar dacă există o suspiciune privind o posibilă tulburare, atât la validarea iniţială, cât şi la vizitele anuale pentru revalidare, în condiţiile în care, pentru şoferi, chiar şi amatori, acest examen este obligatoriu.

Ziua Mondială a Sănătăţii: Siguranţa alimentaţiei, tema din acest an. Care sunt recomandările OMS

Siguranţa alimentaţiei este tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii, sărbătorită în fiecare an în 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 1948.

OMS: Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, unele foarte grave pot duce la deces

Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, iar unele foarte grave pot duce la deces, cele mai multe suferinţe fiind cauzate de bacterii şi virusuri, dar şi de substanţe chimice folosite în procesul de preparare a alimentelor, a declarat marţi reprezentantul OMS România, Victor Olsavszky.

STUDIU: Cercetătorii au reuşit să stimuleze regenerarea celulelor muşchiului cardiac

Cercetătorii israelieni şi australieni au descoperit o metodă prin care pot stimula regenerarea celulelor muşchiului cardiac, reuşită ce poate avea implicaţii majore în ceea ce priveşte recuperarea pacienţilor care au suferit un atac de cord.

Olsavszky (OMS): Igiena, una dintre cele cinci reguli pentru a preveni transmiterea unor boli grave

Igiena este una dintre cele cinci reguli de aur care trebuie respectate pentru a preveni transmiterea unor boli grave, dintre care unele pot duce la deces, dar şi pentru ca mâncarea să fie sigură, a declarat, marţi, reprezentantul OMS pentru România,Victor Olsavszky, de Ziua Mondială a Sănătăţii.

Avertisment OMS: Numărul îmbolnăvirilor din cauza chimicalelor din alimente trebuie să fie un semnal de alarmă

Numărul persoanelor care se îmbolnăvesc din cauza chimicalelor din alimente şi a microorganismelor, cum ar fi Salmonella, ar trebui să fie un semnal de alarmă, în condiţiile în care oamenii au acces mai mare la alimente transportate de pe un continent pe altul, potrivit OMS.

NASA vrea să dezvolte o rachetă care va putea să transporte astronauţi pe Marte în 39 de zile

NASA vrea să producă un nou tip de rachetă care va fi capabilă să transporte astronauţi pe planeta Marte în doar 39 de zile, informează huffingtonpost.com.

STUDIU: Persoanele obeze ar putea fi mai sensibile la mirosurile alimentelor

Persoanele obeze sunt mai sensibile la mirosurile alimentelor, detectându-le mai uşor decât persoanele non-obeze, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie.

Schimbarea climatică nu este o farsă, susţine guvernatorul Californiei

Seceta fără precedent şi restricţiile privind consumul de apă din California arată că "schimbarea climatică nu este o farsă", a declarat duminică guvernatorul acestui stat american, Jerry Brown.

STUDIU: Muzica potenţează gustul unor preparate culinare. The Beatles se potriveşte cu fish and chips

Cântecele trupei The Beatles se potrivesc de minune cu fish and chips - un preparat tradiţional britanic -, iar ariile interpretate de Luciano Pavarotti "fac minuni" în combinaţie cu spuma de ciocolată, afirmă autorii unui studiu, potrivit căruia muzica potenţează gustul unor alimente.

Un oraş subteran antic, vechi de 5.000 de ani, descoperit în Turcia – FOTO şi VIDEO

Un oraş subteran antic, vechi de aproximativ 5.000 de ani, folosit în Antichitate de zeci de mii de oameni pentru a se ascunde de invadatori, a fost descoperit recent în Turcia.

STUDIU: Mersul pe jos ajută persoanele supraponderale să îşi controleze pofta de dulciuri

Mersul pe jos timp de 15 minute ar putea ajuta persoanele supraponderale să îşi controleze - cel puţin temporar - pofta de dulciuri, se afirmă într-un studiu realizat de curând în Austria.

Zece alimente care înjumătăţesc riscul de instalare a maladiei Alzheimer

Legumele cu frunze verzi, vinul, nucile, peştele şi uleiul de măsline se numără printre alimentele care înjumătăţesc riscul de instalare a maladiei Alzheimer, încetinind procesul de degenerare a creierului, informează dailymail.co.uk.

Opt obiceiuri care distrug pielea

Cafeaua, somnul insuficient şi duşurile fierbinţi se numără printre obiceiurile zilnice care afectează sănătatea şi frumuseţea pielii, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

STUDIU: HIV se răspândeşte în organism după acelaşi tipar urmat de anumiţi viruşi informatici

HIV, virusul care cauzează SIDA, se răspândeşte în organism după acelaşi tipar urmat de viruşii informatici care infectează computerele, afirmă autorii unui studiu recent, potrivit cărora depistarea infecţiei într-un stadiu timpuriu reprezintă un element cheie în tratarea acestei boli.

Peste 72.000 de români, diagnosticaţi cu Parkinson. Vârsta la care apare boala, tot mai mică

Peste 72.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson, iar în ultimii ani s-a observat o scădere a vârstei la care este diagnosticată, una din 20 de persoane afectate prezentând simptome în jurul vârstei de 40 de ani, a precizat, vineri, Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson România.

STUDIU: Un test sangvin de depistare prenatală a sindromului Down oferă rezultate promiţătoare

Un nou test non-invaziv de depistare prenatală a sindromului Down, efectuat din sângele viitoarelor mame, a fost conceput de o echipă de cercetători americani şi oferă rezultate promiţătoare, informează bbc.com.

Monica Pop: Când bate vântul, este obligatorie folosirea ochelarilor de protecţie

Managerul Spitalului de Oftalmologie, Monica Pop, recomandă folosirea oricărui tip de ochelari de protecţie în perioadele cu vânt pentru că acesta poate antrena paricule de sticlă, lemn, nisip, plastic, care pot provoca infecţii grave la ochi şi chiar pierderea vederii.