Ziua Mondială a Sănătăţii: Siguranţa alimentaţiei, tema din acest an. Care sunt recomandările OMS

Siguranţa alimentaţiei este tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii, sărbătorită în fiecare an în 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 1948.

1318 afișări
Imaginea articolului Ziua Mondială a Sănătăţii: Siguranţa alimentaţiei, tema din acest an. Care sunt recomandările OMS

Ziua Mondială a Sănătăţii (Imagine: Shutterstock)

Anul acesta, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, oamenii sunt invitaţi să promoveze mesajul "De la fermă până în farfurie, mâncarea sigură să fie", folosind hashtagul #safefood, pe reţelele de socializare.

RECOMANDĂRILE Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

  • Avertisment OMS: Numărul îmbolnăvirilor din cauza chimicalelor din alimente trebuie să fie un semnal de alarmă

Numărul persoanelor care se îmbolnăvesc din cauza chimicalelor din alimente şi a microorganismelor, cum ar fi Salmonella, ar trebui să fie un semnal de alarmă, în condiţiile în care oamenii au acces mai mare la alimente transportate de pe un continent pe altul, potrivit OMS.

  • OMS: Igiena, una dintre cele cinci reguli pentru a preveni transmiterea unor boli grave

Igiena este una dintre cele cinci reguli de aur care trebuie respectate pentru a preveni transmiterea unor boli grave, dintre care unele pot duce la deces, dar şi pentru ca mâncarea să fie sigură, a declarat, marţi, reprezentantul OMS pentru România,Victor Olsavszky, de Ziua Mondială a Sănătăţii.

"Să te speli pe mâini, să ai curăţenie în bucătărie, iar cuţitele şi toate instrumentele pe care le foloseşti să fie mereu curate, reprezintă prima regulă pentru a avea alimente sigure şi sănătoase. Cele cinci mesaje-cheie ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a avea o mâncare mai sigură sunt: "Păstraţi curăţenia", "Separaţi alimentele gătite de cele crude", "Gătiţi cât mai bine alimentele", "Păstraţi alimentele la temperaturi sigure (cea mai periculoasă zonă fiind aceea cu temperaturi cuprinse între 5 şi 60 de grade), "Folosiţi surse de apă şi materii prime sigure", a spus Victor Olsavszky.

  • OMS: Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, unele foarte grave pot duce la deces

Peste 200 de boli pot fi transmise prin alimente, iar unele foarte grave pot duce la deces, cele mai multe suferinţe fiind cauzate de bacterii şi virusuri, dar şi de substanţe chimice folosite în procesul de preparare a alimentelor, a declarat marţi reprezentantul OMS România, Victor Olsavszky.

"Bolile pot fi cauzate de bacterii, de virusuri, de germeni patogeni, dar şi de substanţe chimice, care pot scăpa în procesul tehnologic şi contaminează alimentele. De aici necesitatea de a controla strict procesul tehnologic în tot lanţul alimentar", a spus Victor Olsavszky, cu ocazia Zile Mondiale a Sănătăţii, care în acest an are ca temă siguranţa alimentară.

Reprezentantul OMS România a precizat că sunt şi virusuri şi bacterii bune, care sunt folosite la prepararea alimentelor.

  • OMS - Sfaturi pentru turişti: Consultaţi-vă medicul, vaccinaţi-vă, luaţi o soluţie de rehidratare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îi sfătuieşte pe cei care urmează să plece în călătorie să discute cu medicul despre posibile boli la care s-ar putea expune, eventualele vaccinuri necesare sau alte măsuri de prevenţie.

OMS a lansat, marţi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, un Ghid pentru turişti privind siguranţa alimentaţiei intitulat "Cum să evitaţi bolile cauzate de alimente şi băuturi nesigure şi cum să procedaţi în caz de diaree".

"În fiecare zi milioane de oameni se îmbolnăvesc şi câteva mii mor din cauza unei boli cu transmitere prin alimente, care poate fi prevenită. Recomandările oferite în acest prospect sunt importante pentru orice turist şi de o importanţă deosebită pentru grupurile cu risc ridicat, adică sugari şi copii mici, femei gravide, persoane în vârstă şi imuno-compromişi, inclusiv cei cu HIV/SIDA. Persoanele din aceste grupuri sunt deosebit de sensbile la boli transmise prin alimente", spune OMS.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici