Persoanele care suferă de cancer sunt de trei ori mai predispuse sinuciderii

Pacienţii care suferă de cancer prezintă de trei ori mai multe riscuri de a se sinucide faţă de restul populaţiei, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici şi publicat, luni, în Journal of Clinical Oncology, informează thisislondon.co.uk.

27 afișări
Imaginea articolului Persoanele care suferă de cancer sunt de trei ori mai predispuse sinuciderii

Persoanele care suferă de cancer sunt de trei ori mai predispuse sinuciderii (Imagine: Mediafax Foto)

Studiul a fost realizat pe aproximativ 3.000 de pacienţi de la Centrul Oncologic din Edinburgh, Marea Britanie.

La întrebarea "În ultimele două săptămâni v-aţi gândit că ar fi mai bine să muriţi sau să vă răniţi într-un anume fel?", circa 8% dintre aceştia au declarat că au luat în calcul această posibilitate.

Potrivit sursei citate, rezultatele sunt similare cu cele ale unui studiu realizat în Australia, care a scos la iveală faptul că circa 2,6% dintre participanţi, bolnavi de cancer, se gândeau la sinucidere.

Experţii sunt de părere că este necesar ca pacienţii să primească o mai bună îngrijire medicală, în special în ceea ce priveşte calmarea durerilor, dar şi consiliere psihologică.

"Ştim că depresiile sunt foarte frecvente în cazul pacienţilor bolnavi de cancer, dar acestea sunt frecvent trecute cu vederea. Durerea reprezintă o altă mare problemă", a declarat coordonatorul studiului, medicul Jane Walker.

Aceasta recomandă tratarea depresiilor în paralel cu a cancerului, lucru care ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii pacientului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici