Persoanele care suferă de depresie mănâncă mai multă ciocolată

Persoanele care suferă de depresie mănâncă mai multă ciocolată, iar cantitatea consumată creşte în funcţie de gravitatea bolii, potrivit unui studiu realizat de Universitatea California (SUA).

755 afișări
Imaginea articolului Persoanele care suferă de depresie mănâncă mai multă ciocolată

Persoanele care suferă de depresie mănâncă mai multă ciocolată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Studiul nostru confirmă vechea ipoteză potrivit căreia oamenii consumă ciocolată când sunt deprimaţi", a declarat Beatrice Golomb, profesor adjunct la facultatea de medicină a Universităţii California din San Diego, unul dintre coautorii acestui studiu, apărut în Archives of Internal Medicine.

"În măsura în care este vorba de un studiu realizat pe o anumită perioadă, nu este posibil de ştiut dacă acest consum de ciocolată a condus la creşterea sau descreşterea simptomelor depresiei", a mai spus aceasta.

Cercetătorii au examinat relaţia între consumul de ciocolată şi starea psihică a unui număr de o mie de voluntari care nu făceau tratament cu medicamente antidepresive şi nu sufereau de vreo boală cardiovasculară sau de diabet.

Participanţii au oferit informaţii privind numărul de porţii de ciocolată consumate pe parcursul unei săptămâni. Gradul de depresie de care sufereau a fost stabilit cu ajutorul unor teste medicale standard şi în funcţie de răspunsurile oferite de voluntari.

Autorii acestui studiu au descoperit că bărbaţii şi femeile care prezentau cel mai înalt grad de depresie consumau, în medie, 12 porţii (o porţie fiind echivalentă cu circa 28 de grame) de ciocolată pe lună, comparativ cu cinci porţii consumate în medie de subiecţii care nu prezentau niciun simptom al depresiei.

Persoanele moderat depresive consumau, în medie, opt porţii de ciocolată pe lună.

Studiul nu a făcut diferenţa între ciocolata neagră şi cea cu lapte.

"Concluziile acestui studiu nu par să fie explicate printr-o creştere a nivelului de cofeină, de materii grase sau de glucide, ceea ce sugerează că rezultatele noastre sunt determinate de consumul unor anumite cantităţi de ciocolată", a spus Golomb.

Specialiştii au luat în considerare şi consumul de alte alimente bogate în antioxidanţi, precum peşte, fructe şi legume, dar acesta nu a relevat diferenţe privind existenţa simptomelor depresiei.

Golomb spune că sunt necesare studii suplimentare pentru a determina rolul ciocolatei asupra depresiei, acela de cauză sau tratament.

Studiul a fost finanţat parţial de Institutele de sănătate americane (Natonal Institutes of Health) şi de Centrul de cercetare clinică al Universităţii California.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici