Premieră medicală: Anticorpi rezistenţi la turbare, descoperiţi la oameni din Amazonia

Anticorpi rezistenţi la turbare au fost descoperiţi într-un grup izolat de persoane din Amazonia peruană, ce par dotate cu o rezistenţă naturală la această boală letală.

410 afișări
Imaginea articolului Premieră medicală: Anticorpi rezistenţi la turbare, descoperiţi la oameni din Amazonia

Premieră medicală: Anticorpi rezistenţi la turbare, descoperiţi la oameni din Amazonia (Imagine: Shutterstock)

Această descoperire s-a făcut prin analiza unor probe de sânge de la şase persoane, care au spus că nu li s-a administrat niciodată vaccinul antirabic. Aceste probe arătau existenţa unor "anticorpi ce neutralizează virusul care provoacă turbarea".

Astfel s-a demonstrat, pentru prima dată, că există persoane imune la rabie, iar această componentă a sistemului lor imunitar ar putea fi folosită de oamenii de ştiinţă pentru a dezvolta noi tratamente contra bolii.

"Într-o majoritate covârşitoare a cazurilor de contaminare, turbarea este mortală", a spus doctorul Amy Gilbert, principala autoare a studiului, publicat în American Journal of Tropical Medicine and Hygiene.

Rezultatele arată că poate exista o rezistenţă naturală sau o reacţie mai puternică a sistemului imunitar în anumite comunităţi, care sunt expuse regulat riscului de a se îmbolnăvi, a mai spus Gilbert.

"Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că pot exista modalităţi de a dezvolta tratamente eficiente, pentru a salva vieţi în părţi ale lumii unde turbarea este în continuare o cauză a deceselor", a concluzionat aceasta.

Cercetarea a fost realizată în două comunităţi izolate din Peru, Truenococha şi Santa Marta, unde cazurile de infectare letală, prin muşcătura liliecilor, sunt frecvente. Au fost luate probe de sânge de la 63 de persoane, dintre care şapte aveau aceşti anticorpi, însă una dintre ele avea făcut vaccinul antirabic.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 55.000 de persoane mor anual în lume din cauza rabiei.

Muşcătura de liliac reprezintă principala cauză a deceselor în SUA şi Canada, în timp ce în Australia, America Latină şi Europa de Vest turbarea transmisă de micul animal zburător este considerată o ameninţare la adresa sănătăţii publice.

Perioada de incubaţie a bolii variază de la o săptămână la un an. Cei contaminaţi mor din hemoragie cerebrală, criză cardiacă sau paralizarea generalizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici