Preţul unui bypass gastric împotriva obezităţii, amortizat în doi ani

Costurile intervenţiilor chirurgicale de combatere a obezităţii, care se ridică la 17.000-26.000 de dolari în Statele Unite, se amortizează într-o perioadă de doi până la patru ani, potrivit unui studiu publicat, luni, în American Journal of Managed Care.

1582 afișări
Imaginea articolului Preţul unui bypass gastric împotriva obezităţii, amortizat în doi ani

Preţul unui bypass gastric împotriva obezităţii, amortizat în doi ani

Potrivit studiului, cheltuielile pentru sănătate a pacienţilor afectaţi serios de obezitate, care au suferit o intervenţie chirurgicală, au tendinţa să se diminueze, în timp ce cheltuielile continuă să crească în cazul pacienţilor care nu au fost supuşi unei operaţii.

Obezitatea este adeseori asociată cu apariţia diabetului, a maladiilor cardio-vasculare şi a anumitor tipuri de cancer.

Studiul a comparat cererile de rambursare pentru îngrijiri medicale făcute companiilor de asigurare a sănătăţii de către 3.651 de pacienţi obezi care au suferit intervenţii chirurgicale în perioada 1999 - 2005, comparativ cu cele făcute de pacienţi care nu au fost operaţi.

Realizatorii studiului au constata că suma plătită pentru un "bypass" gastric, care reduce volumul stomacului şi costă 17.000 de dolari dacă este realizat prin intermediul laparoscopiei, este compensat în decursul a doi ani, printr-o reducere a medicamentelor prescrise, a vizitelor la medic sau spital. În cazul unui "bypass" gastric realizat prin chirurgie tradiţională, costul iniţial al operaţiei este de 26.000 de dolari şi se amortizează în decursul a patru ani.

Două treimi dintre americanii adulţi sunt obezi, 15 milioane suferind de forme agravate a bolii. Dintre ei, 205.000 au suferit operaţii pe parcursul anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici