RAPORT ONU: Încălzirea climatică s-a agravat în 2012. Concentraţiile gazelor cu efect de seră au atins niveluri record

Anul 2012 a fost marcat de o nouă creştere a concentraţiei de gaze cu efect de seră în atmosferă, aflate la originea încălzirii climatice, iar acest fenomen nu se va ameliora în 2013, potrivit experţilor Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), o agenţie a ONU cu sediul la Geneva.

506 afișări
Imaginea articolului RAPORT ONU: Încălzirea climatică s-a agravat în 2012. Concentraţiile gazelor cu efect de seră au atins niveluri record

RAPORT ONU: Încălzirea climatică s-a agravat în 2012

"Veştile nu sunt bune", a declarat Michel Jarraud, secretarul general al OMM, prezentând în faţa presei, miercuri, buletinul organizaţiei pe anul 2012 privind gazele cu efecte de seră.

Cele trei principale gaze cu efect de seră aflate la originea încălzirii climatice au înregistrat noi recorduri de concentraţie în atmosferă în 2012.

Potrivit ultimelor analize, concentraţia de CO2, cel mai răspândit dintre gazele cu efect de seră, a crescut cu 0,56% în perioada cuprinsă între 2011, precedentul an în care s-a înregistrat un record, şi 2012.

Pentru metan, un alt gaz cu efect de seră studiat de OMM, creşterea este de 0,33%, în timp ce pentru protoxid de azot (N2O), aceasta este de 0,28%.

"Dat fiind faptul că nu s-a luat nicio decizie pentru a opri această tendinţă în creştere, situaţia nu poate decât să se agraveze în 2013", a afirmat Jarraud.

"Nu mai este o curbă liniară. Creşterea se accelerează", a adăugat el.

În opinia sa, dacă lumea va continua pe această cale, "temperatura medie globală de la sfârşitul secolului ar putea fi mai mare cu 4,6 grade faţă de cea constatată înainte de era industrială (în 1750) şi, chiar mai mult, consecinţele ar fi catastrofale în unele regiuni".

CO2, sau dioxidul de carbon, este gazul cu efect de seră care contribuie cel mai mult la încălzirea climatică.

Concentraţia sa în atmosferă a crescut cu 2,2 pmm (părţi pe milion) în 2012, faţă de 2,0 ppm în 2011.

Creşterea medie în cursul ultimilor zece ani este de 2,02 ppm, iar cifrele din 2012 arată o "accelerare a tendinţei".

CO2 provine din arderea combustibilor fosili sau defrişări

Este un gaz care "rămâne în atmosferă timp de sute, chiar mii de ani", relevă OMM, care adaugă că "majoritatea aspectelor schimbării climatice vor persista timp de secole chiar dacă emisiile de CO2 vor înceta".

OMM a semnalat, de asemenea, creşterea concentraţiei de metan (CH4), începând din 2007, în condiţiile în care ea s-a stabilizat "la o valoare apropiată de zero", în perioada 1996-2006.

OMM nu are explicaţii pentru această creştere, observată mai ales în Emisfera Nordică, la latitudinile medii şi tropicale.

"Este dificil de spus dacă această evoluţie este cauzată de factorii umani sau naturali", a anunţat o expertă a OMM.

Aproximativ 60% dintre emisiile de metan în atmosferă se datorează activităţii umane. Ele sunt provocate de creşterea bovinelor, cultivarea orezului, gropile de gunoi sau arderea biomasei.

În cele din urmă, un al treilea gaz cu efect de seră aflat la originea încălzirii climatice este protoxidul de azot (N2O).

El se regăseşte mai ales în îngrăşăminte.

Pentru acest gaz, nivelul de creştere constatat în perioada 2011-2012, de 0,9 ppb (părţi pe miliard), este mai mare, de asemenea, faţă de media pe ultimii zece ani (0,8 ppb).

Buletinul OMM a fost publicat a doua zi după apariţia unui raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUM), o agenţie a ONU, potrivit căruia şansele de a limita încălzirea climatică la plus 2 grade Celsius în secolul XXI s-au diminuat sensibil.

O conferinţă anuală a ONU consacrată climatului va avea loc săptămâna viitoare, la Varşovia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici