Rezultatele finale ale primului studiu făcut de chinezi pe Hidroxiclorochină, medicamentul în care stau speranţele în lupta cu COVID-19

  • China, prima ţară afectată de epidemia de coronavirus, a efectuat teste asupra tratamentului cu Hidroxiclorochină
  • Medicamentul a fost popularizat de Donald Trump, iar doctorul francez Didier Raoult susţine că a reuşit să vindece peste 90% dintre pacienţi
  • În schimb, Brazilia a oprit testele după ce 11 dintre cei 81 de subiecţi ai experimentului cu clorochină au murit
4670 afișări
Imaginea articolului Rezultatele finale ale primului studiu făcut de chinezi pe Hidroxiclorochină, medicamentul în care stau speranţele în lupta cu COVID-19

Rezultatele finale ale primului studiu făcut de chinezi pe Hidroxiclorochină, medicamentul în care stau speranţele în lupta cu COVID-19

Hidroxiclorochina este testata la nivel global ca tratament pentru COVID-19. Medicamentul a fost utilizat de unii doctori, iar aceştia susţin că ar fi eficient împotriva coronavirusului. Chiar Donald Trump, preşedintele SUA, a popularizat utilizarea hidroxiclorochinei. Pe de altă parte, Brazilia a oprit testările după ce 11 oameni au murit.
 
China, prima ţară afectată de coronavirus, epicentrul epidemiei de COVID-19, a încheiat testele asupra tratamentului cu hidroxiclorochină, medicament folosit până acum în lupta cu Malaria.
 
Potrivit rezultatelor anunţate de aceştia, hidroxiclorochina nu a contribuit la recuperarea pacienţilor.
 
Daily Mail notează că pacienţii cărora li s-a administrat hidroxiclorochină au experimentat mai puţine simptome decât alţii, dar perioada de recuperare a fost aceeaşi.
 
Este a doua lovitură în scurt timp, după ce Brazilia a întrerupt de urgenţă testele asupra clorochinei, precursor al hidroxiclorochinei, după moartea a 11 dintre ce 81 oameni supuşi experimentului.
 
Specialiştii din Wuhan şi din alte oraşe importante ale Chinei au efectuat teste pe 150 de pacienţi cu coronavirus. Jumătate dintre aceştia au primit doze de hidroxiclorochină, în timp ce restul au fost monitorizaţi fără să li se administreze acest medicament.
 
Wei Tang, doctor la Ruijin Hospital din Shanghai, a declarat: "Nu am observat diferenţe la 28 de zile între cele două grupuri testate".
 
85.4% dintre pacienţii cărora li s-a administrat hidroxiclorochină au testat negativ după două săptămâni.
 
81.3% dintre pacienţii care nu au primit doze de hidroxiclorochină au testat şi ei negativ după aceeaşi perioadă de timp.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici