STUDIU: Dieta bogată în ouă, peşte şi carne, cea mai eficientă metodă de a slăbi

Persoanele care îşi doresc să slăbească trebuie să urmeze o dietă echilibrată, bogată în proteine, să consume ouă, peşte şi carne, astfel având mai multe şanse să piardă în greutate, decât dacă mănâncă în funcţie de un număr prestabilit de calorii, se arată într-un studiu recent.

1272 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Dieta bogată în ouă, peşte şi carne, cea mai eficientă metodă de a slăbi

STUDIU: Dieta bogată în ouă, peşte şi carne, cea mai eficientă metodă de a slăbi (Imagine: Hepta)

Având în vedere faptul că organismul uman consideră mai importante proteinele decât carbohidraţii şi grăsimile, cei care urmează o dietă cu un număr scăzut de proteine sunt mai predispuşi să consume mai multe alimente din celelalte două grupuri pentru a ajunge la nivelul de energie dorit, informează dailymail.co.uk.

În ultimii 60 de ani, consumul de alimente bogate în proteine a scăzut în ţările din Vest, iar cercetătorii sunt de părere că această situaţie reprezintă cauza pentru creşterea numărului persoanelor care suferă de obezitate.

"Ne putem folosi de aceste informaţii pentru a ajuta la gestionarea şi prevenirea obezităţii, asigurându-ne că alimentele pe care le consumăm au un nivel de proteine suficient pentru a ne satisface apetitul", a declarat profesorul de nutriţie David Raubenheimer, de la Universitatea din Sydney, cel care a condus acest studiu.

Cu toate acestea, Raubenheimer a avertizat că aceste diete ar putea conduce la mai multe probleme de sănătate, de aceea este important ca fiecare persoană să aibă în vedere un echilibru nutriţional.

"De asemenea, noi trebuie să obţinem un echilibru corect de carbohidraţi. Dietele bogate în proteine ar putea să ne ajute să slăbim, dar, în cazul în care implică alte dezechilibre, alte probleme de sănătate vor apărea", a mai spus David Raubenheimer.

Proteinele nu reprezintă doar o sursă de energie, ci sunt esenţiale şi pentru o creştere sănătoasă, pentru repararea ţesuturilor corpului, precum muşchii, inima, organele interne şi pielea.

Echipa profesorului Raubenheimer a studiat viaţa babuinilor care trăiesc la marginea aşezărilor umane şi a descoperit că, indiferent că aceştia consumă diferite combinaţii de mâncare în fiecare zi, maimuţele obţineau un echilibru nutriţional, în care 20% din energia lor provenea din proteine.

Cercetătorii au concluzionat că nu este atât de important ca o persoană care îşi doreşte să slăbească să numere caloriile din alimentele consumate, ci este mult mai eficient să urmeze o dietă echilibrată, în care să fie incluse alimente bogate în proteine, dar şi carbohidraţi şi grăsimi.

Totodată, cercetătorii consideră că o regulă esenţială pentru o alimentaţia sănătoasă este evitarea consumului de alimente procesate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici