Terra, afectată de puternice vânturi solare

Terra este afectată de puternice vânturi solare, care deranjează comunicaţiile, traficul aerian şi reţelele de energie electrică, chiar şi atunci când Soarele se află în faza de acalmie a ciclului său de activitate de 11 ani, afirmă cercetătorii americani.

565 afișări
Imaginea articolului Terra, afectată de puternice vânturi solare

Terra, afectată de puternice vânturi solare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oamenii de ştiinţă au numărat petele de pe suprafaţa Soarelui, pentru a măsura activitatea solară.

În momentul în care numărul petelor de pe suprafaţa Soarelui atinge un nivel maxim, puternice explozii solare şi furtuni geomagnetice aruncă în spaţiu cantităţi mari de energie, care reuşesc să treacă de câmpul magnetic ce protejează Pământul, distrugând sateliţi, provocând întreruperea comunicaţiilor şi aurore spectaculoase.

Specialiştii de la National Center for Atmospheric Research din Statele Unite şi de la Universitatea Michigan au descoperit că Pământul a fost bombardat cu puternice vânturi solare în 2008, deşi anul trecut a fost unul "liniştit" în ceea ce priveşte activitatea solară.

"Soarele continuă să ne surprindă", a declarat Sarah Gibson, de la High Altitude Observatory, coordonatorul principal al acestui studiu.

"Vântul solar poate să lovească Pământul ca o flacără, chiar şi atunci când nu există pete pe suprafaţa solară".

În trecut, cercetătorii credeau că aceste câmpuri energetice dispar atunci când ciclul solar se apropie de nivelul lui minim.

Gibson şi echipa sa, din care au făcut parte cercetători de la NOAA şi NASA, au comparat valorile solare măsurate în timpul acestei minime solare, înregistrate în 2008, cu valorile precedentei minime, din 1996.

Deşi în actuala minimă solară numărul petelor de pe suprafaţa Soarelui este cel mai mic din ultimii 75 de ani, efectul radioactiv al acestuia asupra câmpului magnetic al Terrei a fost de trei ori mai puternic decât în 1996.

Acest studiu, publicat în cel mai recent număr al Journal of Geophysical Research, relevă faptul că prezenţa unor fluxuri de radiaţii de viteză mare, în minima solară din 2008, pare să fie asociată cu actuala structură a Soarelui.

Pe măsură ce numărul petelor solare a scăzut, în ultimii ani, o serie de găuri de mari dimensiuni au apărut la suprafaţa Soarelui, în apropierea ecuatorului lui. Fluxurile de radiaţii de mare viteză, generate de aceste găuri de dimensiuni mari, au lovit Pământul în 55% din cazuri, în 2008, comparativ cu 31% din cazuri, în 1996.

Un singur flux radioactiv solar poate să dureze între 7 şi 10 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici