Un fenomen meteo nou îngrijorează cercetătorii: valurile de căldură care „devorează” zăpada

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Un studiu publicat în revista Science Advances și preluat de Gizmodo arată că aceste episoade sunt diferite atât de perioadele obișnuite de vreme caldă, cât și de valurile de căldură clasice.

Cercetătorii au analizat date meteorologice din vestul Statelor Unite pentru perioada 1850-2015 și au urmărit episoadele în care temperaturile au rămas peste pragul de îngheț timp de cel puțin trei zile, între 19 martie și 1 iulie.

Modelele utilizate indică faptul că astfel de valuri de căldură pot dubla aproximativ viteza de topire a zăpezii. În general, ele durează între trei și cinci zile.

Marea Britanie înregistrează cea mai fierbinte zi din an. Țara se confruntă cu al cincilea val de căldură din 2026

Râul care sfidează seceta. De ce Someșul ar putea avea mai multă apă, în timp ce Dunărea și restul României seacă

Datele mai arată că șapte dintre cele 11 mari inundații de primăvară provocate de topirea zăpezii, înregistrate în vestul SUA după 1950, s-au produs la cel mult cinci zile după un astfel de episod.

Fenomenul devine mai extins și apare mai devreme

Potrivit studiului, suprafața afectată de aceste valuri de căldură a crescut, începând din secolul al XIX-lea, cu aproximativ 102.000 de kilometri pătrați pe secol.

În același timp, frecvența fenomenelor a crescut, iar prima lor apariție anuală tinde să se producă tot mai devreme. Cercetătorii avertizează că aceste estimări liniare ar putea chiar să subestimeze ritmul schimbărilor din ultimele decenii și din viitor.

Un episod deosebit de puternic a fost înregistrat în martie 2026, când un dom de căldură a acoperit vestul Statelor Unite și a adus temperaturi neobișnuit de ridicate până în zonele montane.

Rezervele de apă, afectate direct

Problema nu este doar una meteorologică. Stratul de zăpadă din munți funcționează ca un rezervor natural de apă, iar în unele state americane poate asigura până la 75% din resursele disponibile.

În mod normal, cantitatea de apă acumulată în zăpadă atinge un maxim în jurul datei de 1 aprilie, după care este eliberată treptat, pe parcursul mai multor luni.

În 2026, însă, topirea rapidă din martie a redus sever aceste rezerve. La 1 aprilie, cantitatea de apă rămasă în stratul de zăpadă din vestul SUA se afla la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată pentru acea dată.

Consecințele s-au resimțit ulterior prin secetă severă, niveluri foarte scăzute în sistemul râului Colorado și incendii extinse în nord-vestul Statelor Unite.

Organizația World Weather Attribution a concluzionat că episodul din martie ar fi fost „practic imposibil” fără influența încălzirii globale provocate de activitățile umane.

Pentru Europa, inclusiv România, fenomenul este relevant prin prisma dependenței de stratul de zăpadă montan pentru alimentarea râurilor și a rezervelor de apă. Dacă astfel de episoade devin mai frecvente și în alte regiuni, ele pot modifica radical calendarul topirii zăpezii și pot accentua alternanța dintre inundații timpurii, secetă și risc crescut de incendii.