Un tratament revoluţionar întinereşte aspectul mâinilor în doar 30 de minute

Un tratament revoluţionar, bazat pe injectarea unor substanţe obţinute din zahăr, hidratează pielea mâinilor în doar 30 de minute, oferindu-le acestora un aspect tânăr, lipsit de riduri, caracteristic persoanelor în vârstă de 20 de ani, informează dailymail.co.uk.

4153 afișări
Imaginea articolului Un tratament revoluţionar întinereşte aspectul mâinilor în doar 30 de minute

Un tratament revoluţionar întinereşte aspectul mâinilor în doar 30 de minute (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oamenii obişnuiesc să spună că vârsta unei femei poate fi ghicită doar privindu-i mâinile. Multe dintre celebrităţile actuale, precum Angelina Jolie sau Madonna, au un lucru în comun: deşi au un chip proaspăt, mâinile lor sunt subţiri şi noduroase, precum cele ale unor femei mult mai în vârstă.

Tratamentul, denumit Varioderm Mesolift, a fost experimentat în premieră la clinica Bijoux din districtul londonez Belgravia, condusă de medicul Elisabeth Dancey, care a decis să introducă în Marea Britanie tehnica mezoterapiei, ce constă în injectarea în piele a unor mici cantităţi de substanţe benefice pentru epidermă.

Deloc surprinzător, Elisabeth Dancey a observat că pe piaţă există o cerere imensă pentru acest produs de întinerire a aspectului mâinilor. "Femeile tind să îşi îngrijească mai întâi feţele şi abia apoi să îşi «asorteze» mâinile", a declarat ea.

Injecţiile făcute în mâini oferă o hidratare eficientă a pielii în doar 30 de minute.

Mâinile unei femei reflectă concentraţia de estrogen din organism şi din acest motiv ele deconspiră vârsta reală a femeilor pe măsură ce acestea avansează în vârstă.

Tehnica Varioderm Mesolift se bazează pe injectarea unor mici doze de acid hialuronic, un produs frecvent utilizat în procedurile de modelare a feţei, derivat din zahăr fermentat, ce este injectat la nivel superficial pentru a ameliora aspectul stratului de suprafaţă al pielii, umplând spaţiile libere din interior.

Acidul hialuronic este sintetizat şi pe cale naturală de organism, contribuind la păstrarea aspectului neted şi proaspăt al pielii, fiind benefic, totodată, pentru articulaţii şi pentru funcţiile globului ocular.

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, concentraţia acestei substanţe scade în organism, iar efectele îmbătrânirii devin tot mai evidente. Pe măsură ce se avansează în vârstă, soarele reprezintă principalul factor de risc care provoacă îmbătrânirea mâinilor, fiind urmat la mică distanţă de un mai vechi "inamic", fumatul.

Pielea de pe mâini este mai subţire decât cea de pe faţă, iar din acest motiv aceasta are nevoie de o atenţie specială pentru a preveni îmbătrânirea prematură.

Orice factor care usucă pielea, precum frigul sau folosirea excesivă a produselor de curăţare, stimulează procesul de îmbătrânire.

Deşi depinde de starea mâinilor fiecărei femei în parte, noua tehnică are cele mai bune rezultate în cazul femeilor în vârstă de 40-50 de ani. După instalarea menopauzei, această procedură are mai puţin succes, deoarece o bună parte din volumul natural din textura pielii s-a pierdut deja.

Varioderm Mesolift este o procedură ce implică două etape. Mai întâi, o cremă uşoară este aplicată pe spatele mâinilor, într-un strat subţire, care permite o absorbţie rapidă. După zece minute, un specialist începe prima etapă a tratamentului, ce constă într-o serie de mici injecţii în dermă, umplând cavităţile din piele din jurul articulaţiilor degetelor şi din jurul venelor proeminente. Partea a doua a tratamentului constă în mezoterapia propriuzisă - o secvenţă de injecţii cu doze mici de acid hialuronic, administrate în stratul median al pielii. După această etapă, mâinile pacientei sunt masate uşor timp de câteva minute.

Efectul tratamentului durează aproximativ şase săptămâni, medicii britanici recomandând efectuarea a trei astfel de şedinţe în timpul unui an, la o distanţă de o lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici