Nuclearelectrica anunță că degajarea de fum înregistrată miercuri într-o cameră a pavilionului administrativ al Centralei de la Cernavodă nu a avut impact asupra securității nucleare.
Potrivit Nuclearelectrica, în partea administrativă a centralei, a avut loc o degajare de fum, fără flacără, într-o cameră a Pavilionului Administrativ.
„Sursa degajării de fum a fost identificată și gestionată, în prezent neexistând niciun risc aferent”, arată compania.
Degajarea de fum nu a avut impact asupra securității nucleare, personalului, mediului sau producției, conform sursei citate.
Nuclearelectrica precizează că ambele unități ale CNE Cernavodă funcționează la parametri normali.
ISU Constanța anunță că alarma de incendiu s-a declanșat miercuri la Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, în pavilionul 0, corp C.
La fața locului intervine o autospecială de stingere de la Detașamentul cernavodă.
„Arde într o cameră tehnică din pavilionul administrativ, cameră în care se află echipamente tehnice”, transmit pompierii.
Intervenția este în desfășurare.