Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul său, AnimaWings a precizat faptul că va prelungi suspendarea temporară a operațiunilor de zbor până la data de 15 noiembrie 2026, inclusiv.
Compania aeriană a menționat că zborurile programate în această perioadă vor fi anulate etapizat în sistem.
De asemenea, anunță că pasagerii afectați de aceste suspendări vor primi notificări cu opțiunile disponibile direct pe adresele de e-mail asociate rezervărilor.
Informațiile privind reluarea operațiunilor și programul de zbor actualizat vor fi comunicate ulterior, prin canalele oficiale AnimaWings.
Miercuri, Tribunalul București a decis să respingă cererea depusă de compania aeriană românească Anima Wings Aviation SA pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Instanța a stabilit un nou termen pentru examinarea solicitărilor formulate de creditori.
Anterior, compania a transmis că zborurile vor fi suspendate în perioada 02–24 octombrie 2026. Zborurile ar fi urmat să fie reluate începând cu data de 25 octombrie 2026.
AnimaWings se confruntă cu dificultăți financiare, cheltuielile companiei depășind cu mult veniturile obținute. Compania a înregistrat pierderi de aproximativ 111 milioane de lei în 2025, potrivit datelor financiare raportate la Ministerul Finanțelor.
La sfârșitul anului trecut, operatorul aerian avea datorii totale de aproximativ 157 de milioane de lei. La 30 iunie 2026, compania înregistra și restanțe de circa 11,5 milioane de lei către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).