Biologul și antreprenorul american Craig Venter, unul dintre primii oameni de știință care au secvențiat genomul uman, a murit, miercuri, la vârsta de 79 de ani, în San Diego, California, potrivit Le Figaro.
Anunțul morții sale a fost dat de Institutul J. Craig Venter, care îi poartă numele: „J. Craig Venter, doctor în filosofie, fondator, președinte al consiliului de administrație și director executiv al Institutului, a decedat (miercuri) în urma unei scurte spitalizări din cauza unor efecte secundare neașteptate rezultate în urma tratamentului pentru un cancer diagnosticat recent”.
Aflat la conducerea Institutului de Cercetare Genomică, fondat în 1992, el și echipa sa au dezvoltat o metodă revoluționară de secvențiere numită „shotgun”, o metodă ce permite secvențierea unor mici segmente de ADN , selectate aleatoriu dintr-o bacterie sau o celulă, și apoi asamblarea lor computerizată pentru a crea secvențe genomice contigue, potrivit aceleiași surse.
La vremea respectivă, această metodă a fost criticată de comunitatea științifică, care o considera rapidă, dar prea imprecisă. Cu toate acestea, acum este considerată una dintre tehnologiile care au permis secvențierea genomului uman.
În anul 2000, Venter a apărut pe scenă alături de Bill Clinton și principalul său concurent, Francis S. Collins, care era pe atunci puternic implicat în Proiectul Genomului Uman. Președintele american i-a felicitat pe amândoi și i-a declarat „egali” în secvențierea genomului uman.
Craig Venter nu s-a oprit aici, reușind în 2007 să creeze în laborator un cromozom artificial sintetic, deschizând calea pentru crearea unei forme de viață artificiale.