Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii.
„Banii pentru plata pensiilor și a drepturilor sociale sunt prevăzuți în bugetul de stat. Ca și până acum, și în luna iunie banii vor ajunge la timp la beneficiari. Ne-am asigurat că fiecare leu va ajunge acolo unde este nevoie la timp. Vorbim despre alocațiile pentru copii, pensii, indemnizațiile și toate celelalte drepturi sociale”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Calendarul plății drepturilor sociale
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:
- Alocația de stat pentru copii: 6 IUNIE în cont bancar; începând cu 10 IUNIE prin mandat poștal;
- Indemnizația de creștere a copilului: 6 IUNIE în cont bancar; începând cu 10 IUNIE prin mandat poștal;
- Stimulentul de inserție: 6 IUNIE în cont bancar; începând cu 10 IUNIE prin mandat poștal;
- Alocația de plasament: 20 IUNIE în cont bancar; începând cu 23 IUNIE prin mandat poștal;
- Drepturile persoanelor cu dizabilități: 13 IUNIE în cont bancar; începând cu 18 IUNIE prin mandat poștal;
- Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: 20 IUNIE în cont bancar; începând cu 23 IUNIE prin mandat poștal;
- Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC: 20 IUNIE în cont bancar; începând cu 23 IUNIE prin mandat poștal;
- Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI): 20 IUNIE în cont bancar; începând cu 23 IUNIE prin mandat poștal;
- Ajutorul de incluziune (VMI): 20 IUNIE în cont bancar; începând cu 23 IUNIE prin mandat poștal.
Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:
- Prin mandat poștal: începând cu 2 IUNIE 2025
- În cont bancar: 12 IUNIE 2025
- Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 IUNIE 2025
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel:
- Între 14-16 IUNIE plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poștal, cât și pe card.