De ce avea Tyrannosaurus rex brațe atât de mici?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

De-a lungul timpului, brațele extrem de scurte ale celebrului prădător au stârnit atât curiozitate științifică, cât și numeroase glume. Raportate la dimensiunea corpului (care putea depăși 12 metri lungime) membrele anterioare ale lui T. rex, de aproximativ 90 de centimetri, păreau disproporționat de mici. Totuși, acest aspect nu era unic: mai multe specii de dinozauri carnivori prezentau aceeași caracteristică, notează CNN.

Un studiu publicat pe 20 mai în revista Proceedings of the Royal Society B sugerează că această trăsătură nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unei adaptări evolutive. Analizând 85 de specii de dinozauri, cercetătorii au ajuns la concluzia că reducerea brațelor a fost compensată de dezvoltarea accentuată a craniului.

Oamenii de știință, șocați după ce au reconstruit fața unuia dintre cei mai vechi strămoși umani descoperiți vreodată

Muzeele mirosului: Cercetătorii recreează arome din trecut, de la T. Rex la mașina Reginei Elisabeta a II-a

„Dacă erai un dinozaur cu un craniu foarte robust, era foarte probabil să ai membre anterioare foarte mici”, a explicat Charlie Roger Scherer, doctorand la University College London și autorul principal al studiului. „Și, de fapt, dimensiunea corpului nu conta: puteai cântări o tonă sau zece. Dacă aveai un craniu puternic, aveai brațe relativ mici”, a adăugat acesta.

Potrivit cercetătorului, evoluția favorizează eficiența, nu abundența simultană a funcțiilor. „Evoluției nu îi place să le aibă pe toate în același timp”, a spus Scherer, explicând că organismele tind să prioritizeze anumite trăsături în detrimentul altora.

„Dacă vrei să te bazezi pe cap pentru a doborî prăzi mari, nu are sens să investești energie în brațe lungi și puternice, pe care probabil nu le vei folosi”, a precizat el.

Studiul identifică cinci grupuri diferite de dinozauri carnivori

Studiul este primul care identifică această corelație la scară largă, în cinci grupuri diferite de dinozauri carnivori: tiranosaurizi, ceratosaurizi, megalosaurizi, abelisaurizi și carcharodontosaurizi. Toate aceste grupuri includ prădători bipedi de mari dimensiuni, care au trăit de-a lungul a aproximativ 180 de milioane de ani.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat atât fosile, cât și date din literatura științifică, măsurând oasele membrelor anterioare și structura craniului. De asemenea, au dezvoltat o metodă proprie pentru a evalua rezistența craniului, luând în calcul dimensiunea, structura și forța mușcăturii.

Rezultatele au arătat că T. rex avea cel mai puternic craniu dintre speciile analizate, fiind urmat de Tyrannotitan. Această „suprematie” a capului ar putea explica de ce brațele au devenit secundare în procesul de vânătoare.

„Toate aceste specii vânau animale care necesitau mai multă forță pentru a fi doborâte, motiv pentru care au dezvoltat cranii atât de puternice”, a subliniat Scherer. „Totul se făcea practic cu capul, care devenea principalul punct de contact cu prada”, a mai spus el.

Cu toate acestea, cercetătorii nu consideră că brațele erau complet inutile. „În mod evident aveau o funcție, altfel nu ar fi existat deloc”, a afirmat Scherer, adăugând că rolul lor exact rămâne încă necunoscut.

T. rex, un rechin terestru gigantic care își făcea toată treaba cu capul

Alți experți confirmă această direcție de interpretare. „Pentru animale, dezvoltarea diferitelor părți ale corpului implică un cost energetic semnificativ”, a explicat paleontologul Stephan Lautenschlager. „Dacă anumite structuri au un rol secundar, este mai eficient să fie reduse în favoarea altora mai importante, cum ar fi maxilarele puternice”, a precizat acesta.

La rândul său, Steve Brusatte, profesor la Universitatea din Edinburgh, a comparat T. rex cu „un rechin terestru gigantic care își făcea toată treaba cu capul”, subliniind că, pe parcursul evoluției, capul a preluat funcții pe care anterior le aveau brațele, precum prinderea și uciderea prăzii.

Noul studiu evidențiază astfel nu doar un detaliu anatomic curios, ci și un model evolutiv complex. Dinozaurii nu au urmat o singură cale, ci au dezvoltat strategii diferite pentru a supraviețui, ceea ce explică de ce continuă să fascineze atât comunitatea științifică, cât și publicul larg.