Liviu Dragnea: Kovesi conduce Parchetul General. Vor să-i deschidă dosar penal şi doamnei ministru de Interne

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că, din cunoştinţele sale, cea care conduce Parchetul General este de fapt fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmând că s-ar încerca deschiderea unui dosar penal pe numele ministrului Carmen Dan.

4438 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea: Kovesi conduce Parchetul General. Vor să-i deschidă dosar penal şi doamnei ministru de Interne

Liviu Dragnea: Kovesi conduce Parchetul General. Vor să-i deschidă dosar penal şi doamnei ministru de Interne

"Este incalificabil. În orice ţară din Europa un miting neautorizat şi când apar violenţe intervin forţele de ordine. La noi Iohannis a încurajat aceste violenţe, i-a cerut domnului Lazăr să înceapă o anchetă pe jandarmi. În baza legii Iohannis (a cerut – n.r.). Aţi auzit vreo anchetă pe cei care au produs violenţele? Atunci e atât de greu de înţeles ce se întâmplă ca să timoreze forţele de ordine. Dacă #rezist intră la Cotroceni, forţele de ordine ce o să facă – o să le spună intraţi", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD spune că Parchetul General este condus de fapt de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Mai mult, Dragnea susţine că se încearcă deschiderea unui dosar penal pe numele ministrului Carmen Dan.

"Aşa cum nu am spus nici la încheierea evaluării cu Kovesi. Asta e o întrebare retorică. Dar hop dosar penal. Vor să-i deschidă dosar penal şi domnei ministru de Interne. Din câte am înţeles eu, Kovesi conduce Parchetul General. Planul e făcut la zona Cotroceniului, nu ştiu dacă în clădirea Cotroceniului. Aceşti domni şi doamne care mi-au făcut atât rău. Eu sper că va câştiga democraţia. Cred că va câştiga democraţia. Democraţia nu înseamnă anarhie. Înseamnă şi reguli, respectarea Constituţiei, drepturilor fundamentale, statului de drept, fiecare instituţie să rămână în matca constituţională şi legal[. Democraţie înseamnă că preşedintele nu-şi permite să ceară unui partid să îşi schimbe liderul, să incite la violenţă, să facă presiune asupra judecătorilor", a spus liderul PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici