Hotărârea adoptată astăzi are ca obiectiv modernizarea și simplificarea modului în care sunt gestionate fondurile destinate garantării creditelor agricole. Astfel, elaborat în baza OG nr. 19/2025, actul normativ elimină barierele birocratice și optimizează fluxurile financiare pentru sprijinirea politicilor agricole comune.
Noul cadru legal vizează eficientizarea activității fondurilor de garantare (FGCR și FNGCIMM) prin următoarele măsuri cheie:
„Prin intermediul acestui act normativ, transformăm mecanismele de garantare din instrumente rigide în pârghii reale de susținere a fermierilor. Simplificăm contabilitatea, clarificăm riscurile și ne asigurăm că fondurile rămase neutilizate se întorc în sectorul agricol prin noi scheme de minimis sau garanții solide,” a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu.
O modificare strategică importantă privește refolosirea fondurilor neutilizate (inclusiv cele rămase din Programul SAPARD sau din rambursarea creditelor garantate). Aceste sume vor putea fi direcționate rapid către majorarea capitalului social al FGCR, finanțarea schemelor de minimis pentru care MADR este furnizor ori către acoperirea costurilor de derulare a programelor de sprijin.