Mai mulți polițiști din structura de protecție a familiei regale britanice sunt anchetați după ce ar fi adormit la post
Din cei 23 de polițiști vizați de anchetă, 21 au fost plasați pe atribuții restricționate, potrivit Poliției Metropolitane din Londra.
Cazul a fost adus în atenție după ce publicația The Sun a relatat că polițiști ar fi fost surprinși dormind în timpul serviciului și părăsindu-și posturile de la Castelul Windsor.
„Presupusul comportament nu corespunde standardelor înalte impuse ofițerilor, în special în rolurile de protecție din prima linie”, transmite Poliția Metropolitană, citată de Reuters.
În urma investigației, doi dintre ofițeri nu au fost plasați pe posturi restricționate, însă aceștia nu vor mai fi detașați la reședințe regale pe durata anchetei.
Poliția a precizat că verificările continuă și la alte reședințe regale. Castelul Windsor, aflat în vestul capitalei britanice, este una dintre reședințele frecvent utilizate de familia regală britanică pentru evenimente oficiale.